„Singur acasă” este unul dintre cele mai iubite filme de Sărbători. Acum, cu puțin timp înainte de Sărbătorile de iarnă, avem o veste importantă pentru fanii lui Macauley Culkin. Iată când și unde puteți urmări îndrăgita serie „Home Alone” în decembrie 2023.
Singur acasă 1 și 2, la Pro TV în decembrie 2023
„Singur acasă”, unul dintre cele mai iubite filme de Sărbători, a fost difuzat acum doi ani de Antena 1, după ce timp de două decenii a fost în grila Pro TV la fiecare început de decembrie. Anul trecut, primele două filme din seria „Singur acasă” au revenit în grila Pro TV, iar anul acesta tradiția se repetă.
Pro TV reia în 2023 difuzarea celebrului film de Crăciun, „Singur acasă”. Anul acesta va fi a 19-a oară când telespectatorii postului de televiziune vor intra în lumea magică a lui Kevin McCallister, interpretat de Macaulay Culkin.
Așadar, Pro TV va difuza filmul „Singur acasă”, sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20:00. Apoi, postul TV va difuza filmul Singur Acasă 2: Pierdut în New York (Home Alone 2: Lost in New York) pe 23 decembrie, de la ora 20:00.
Pe lângă faptul că Pro TV va difuza în 2023 emblematicele filme de Crăciun cu Macaulay Culkin, Joe Pesci și Daniel Stern, acestea pot fi urmărite și pe una dintre platformele de streaming disponibile în România.
Iubitorii filmelor „Home Alone”/„Singur acasă” pot vedea aventurile lui Kevin McCallister la orice oră din zi sau noapte. În 2023, platforma de streaming Disney Plus are în portofoliu toate filmele din seria „Home Alone”: „Singur acasă” 1, „Singur acasă: Pierdut în New York”, „Singur acasă” 3 și „Home Alone 4: Taking Back the House” / „Singur acasă 4”. La această listă, se adaugă și „Singur acasă, dulce casă”.
Ce se întâmplă în „Singur acasă”/„Home alone”
An de productie: SUA 1990
Genul: comedie
Regia: Chris Columbus
Cu: Macaulay Culkin, Joe Pesci, John Candi
Numerosul familion McCallister al micuțului Kevin de 8 ani – părinți, unchi, frați, surori și veri pornesc cu mic cu mare să petreacă sărbătorile Craciunului în străinătate, la Paris, uitându-l acasă pe băiețel. Cu toate astea, micuțul nu se plictisește deloc, mai ales că doi hoți plănuiesc să jefuiască locuința, crezând-o nelocuită. Curajosul și inteligentul Kevin recurge la tot felul de capcane pentru a-și apăra casa…
Ce se întâmplă în „Singur acasă 2: Pierdut în New York ”
An de producție: SUA 1992
Genul: comedie
Regia: Chris Columbus
Cu: Macaulay Culkin, Joe Pesci, Daniel Stern
Marea familie se pregăteşte să plece în Florida, pentru a petrece Crăciunul acolo. Agitaţie, mulţime de fraţi, surori, veri, mătuşi, părinţi. Numai Kevin e calm şi rămîne calm chiar şi după ce se urcă în alt avion, care îl duce la New York. Şi pentru că, din greşeală, cărţile de credit sînt la el, micuţul se cazează la un hotel luxos şi-şi satisface toate fanteziile culinare, bineînţeles tot timpul fiind nevoit să păcălească personalul vigilent al hotelului.
Numai că, într-o plimbare pe stradă, Kevin îşi încrucişează drumul cu cei doi hoţi, Harry şi Marv, care sînt dornici de răzbunare. În lipsa părinţilor, înnebuniţi de grija lui Kevin, băieţelul îşi găseşte o prietenă, o femeie care-şi deschide inima după mulţi ani în care nu a vorbit cu nimeni.