Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Meghan Markle Harry

Unde pleacă în luna de miere Harry şi Meghan, ducele şi ducesa de Sussex

23 May 2018

După nunta superbă din 19 mai, prințul Harry al Marii Britanii (al şaselea în ordinea la tron) şi actrița americană Meghan Markle, care au primit titlurile de duce şi ducesă de Sussex şi-au făcut prima apariţie publică în calitate de soţ şi soţie.

Cei doi au fost prezenţi la Buckingham Palace la o recepţie dată în cinstea prinţului Charles, care anul acesta, mai precis pe 14 noiembrie, va împlini 70 de ani. Harry şi Meghan şi-au amânat astfel luna de miere pentru a participa la acest eveniment.

Cât priveşte locul unde cei doi tineri însurăţei îşi vor petrece luna de miere au fost vehiculate mai multe ţări: Irlanda, Botswana şi Namibia. Conform publicaţiei „The Sun', ducele şi ducesa ar putea petrece o vacanţă de neuitat în resortul Hoanib Valley Camp din Kaokoland, Namibia, o adevărată oază de lux în mijlocul deşertului.

Nunta prinţului Harry cu Meghan, care a avut loc pe domeniul Castelului Windsor, fost văzută la tv de 29,2 milioane de telespecatori americani, faţă de cei 22.8 milioane, care au urmărit nunta fratelui lui Harry, William, cu Kate în 2011 (conform time.com). În Marea Britanie, 4.79 milioane de telespectatori au urmărit la CBS nunta regală din 19 mai.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare