Primăvara a început pentru multe dintre vedetele de la noi cu o binemeritată vacanță de Paște. Iată care au fost destinațiile preferate de vedete.
de Andra Stana,
Primăvara a început pentru multe dintre vedetele de la noi cu o binemeritată vacanță de Paște. Iată care au fost destinațiile preferate de vedete.
Andreea Esca (50 ani) a profitat de mini-vacanța de Paște pentru a da o fugă până în deșert. În Ras Al Khaimah, vedeta Pro TV a făcut multe fotografii, pe care le-a împărtășit apoi cu cei peste 600.000 de urmăritori de pe Instagram.
„Mi-am propus să vă arăt cum a fost săptămâna mea de vacanță în Ras Al Khaimah (o oră jumate de Dubai), prin câte o fotografie și un gând. Fotografiile sunt despre atât de multe lucruri… O stare, o privire, o emoție, o formă, o culoare, o non culoare, un moment, o amintire, un flirt, un mesaj. Fotografia este despre cel fotografiat și despre fotograf, în egală măsură. Fiecare vede în celălalt ceva anume. Vede ce vrea să vadă. Cum vrea să vadă. Astfel încât să poată transmite o stare, o privire, o emoție… Ia să vedem ce titlu i-am da acestei poze?”, a transmis Andreea Esca.
Destinația aleasă de Gabriela și Dani Oțil a fost însoritul Dubai. De Paște, cei doi s-au relaxat din plin. „A ajuns țăranul la oraș”, a scris Dani, pe Instagram.
Adelina Pestrițu a plecat în Oman alături de soțul ei, Virgil Șteblea, și fiica lor, Zenaida.
În 2023, Cătălin Măruță și Andra au petrecut Paștele departe de România. Cei doi, alături de cei doi copii ai lor, David și Eva, s-au relaxat în Dubai, în Emiratele Arabe Unite. „3 zile de vacanță la soare, îți schimbă total energia… în bine!”, a scris vedeta Pro TV, într-o postare pe Instagram.
Ramona Olaru și-a etalat colecția de costume de baie la plajă, în Israel, la Tel Aviv. „Am fost făcută pentru zile însorite. Paște fericit!”, a fost mesajul Ramonei.
Fosta Faimoasă de la Survivor România 2023 a ales să petreacă Paștele în Dubai. „Pentru prima dată am plecat de acasă de Paște. Am plecat la căldură, așa cum ne place. Departe de casă, dar am avut grijă să nu ne lipsească astăzi ouăle roșii de pe masă. Să aveți o sărbătoare plină de soare și lumină. Și pace în suflet!”, a fost mesajul Crinei Abrudan.
Sursa foto: Instagram