; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Unde a lucrat Simona Pătruleasa înainte să ajungă pe sticlă. Făceam naveta cu autobuzul

Unde a lucrat Simona Pătruleasa înainte să ajungă pe sticlă. „Făceam naveta cu autobuzul”

24 June 2021

Simona Pătruleasa se numără printre cele mai cunoscute prezentatoarea de știri de la noi. Cu toate astea, puțină lume știe că, înainte să apară pe sticlă pentru prima oară, ea a locuit în Râmnicu Vâlcea și a lucrat în învățământ. Viața i s-a schimbat radical când a urmat un curs de televiziune, scrie libertatea.ro.

Simona Pătruleasa a fost învățătoare șase ani, iar pentru a ajunge la școală, făcea zilnic naveta cu autobuzul.

„Mi-am ales profesia cumva direcționată și de mama. (…) Dar asta nu înseamnă că mi-a impus, nu. Mi-a plăcut și mie pentru că iubeam foarte mult copiii și mă simțeam foarte atrasă de domeniul acesta. Chiar mi-a plăcut.

Șase ani m-am simțit extraordinar și foarte iubită. Am lucrat la 12 km de oraș, făceam naveta și copiii mă așteptau în stație, iar când plecam, mă conduceau', a povestit aceasta în podcastul lui Radu Țibulcă, conform unica.ro.

Vedeta a povestit că, în acei ani, a trăit și un episod mai puțin plăcut: autobuzul în care se afla a intrat într-o curbă cu viteză și s-a lovit de o altă mașină.

„Am asistat la niște momente groaznice. Timp de o săptămână nu am reușit să mă urc în autobuz, pentru că am avut o traumă. M-am speriat foarte tare. Geamurile s-au spart, au căzut în capul meu. O săptămână am mers în stație, dar mă întorceam acasă pentru că nu reușeam să urc de emoție. Copiii m-au așteptat în fiecare zi. Tot sperau să vin. Asta m-a impresionat foarte tare', a continuat ea.

Simona Pătruleasa și-a făcut debutul în televiziune la 30 de ani

După ce a renunțat la cariera în învățământ, Pătruleasa a luat decizia de a se muta în București, a făcut un curs de televiziune într-o vară, și-a găsit un post, iar de atunci apare pe micul ecran.

„Nu mă gândeam că o să ajung să lucrez în domeniul acesta. La un moment dat, am aflat de la un prieten că se face un casting la o anumită televiziune. Mi-a luat două săptămâni să mă hotărăsc să mă duc și, după ce m-am dus, cam la două săptămâni m-au chemat. În momentul în care m-am prezentat la casting nu mai lucram în învățământ', declara Simona în decembrie 2019, pentru Libertatea.

Simona Pătruleasa este căsătorită de 13 ani cu Sabin Ivanof și au împreună o fiică, pe Ingrid.

Sursa foto: Facebook

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare