În preajma comemorării tragediei petrecute la Paris pe 31 august 1997, un nou serial documentar dedicat prințesei Diana este, deja, în lucru. Ce spune regizoarea producției.
de Andreea Hentea,
În preajma comemorării tragediei petrecute la Paris pe 31 august 1997, un nou serial documentar dedicat prințesei Diana este, deja, în lucru. Ce spune regizoarea producției.
Compania EverWonder Studio face echipă cu Empress Films, compania din spatele documentarelor Netflix „Depp vs. Heard” și „Misterul lui Marilyn Monroe: Înregistrările necunoscute” / „The Mystery of Marilyn Monroe”, pentru realizarea acestui serial documentar format din trei părți, scrie deadline.com.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9Serialul documentar, care se pare că se va numi „Who Killed Diana?” („Cine a ucis-o pe Diana?”), va explora circumstanțele morții timpurii a prințesei de Wales, pe 31 august 1997. Producția, care va prezenta interviuri rare (chiar în premieră, în unele cazuri) cu mai multe surse-cheie legate de accidentul care i-a fost fatal prințesei, intenționează să arunce o nouă lumină asupra tragediei care a captat atenția lumii de zeci de ani încoace.
Noul serial documentar este regizat și produs de Emma Cooper („Misterul lui Marilyn Monroe: Înregistrările necunoscute”, „Prince Andrew: Banished”), iar EverWonder și Empress Films finanțează și dezvoltă proiectul, înainte ca cele două companii să intre în legătură cu rețele de difuzare și servicii de streaming.
Acest proiect este primul dintr-o serie mai largă de colaborări între cele două companii (Empress Films aflându-se și în spatele miniseriei Netflix „Cine a ucis-o pe Jill Dando?”), care analizează decesele șocante ale unor figuri emblematice, sperând să descopere noi informații despre circumstanțele care au dus la moartea acestora și examinând, în același timp, poveștile oamenilor și contextul istoric din centrul acestor cazuri.
„Emma și Empress Films au stabilit un standard înalt pentru acoperirea unor evenimente uluitoare, prin accesul fără precedent la date și prin povestirile de calitate”, a declarat Jon Adler, șeful departamentului de dezvoltare al talentelor și conținutului la EverWonder. „Toți credem că modul de abordare și accesul la date înseamnă totul. Această nouă serie nu doar că va readuce în atenție moartea unor personaje celebre, ci va conduce în mod activ povestea, cu voci noi și cu o nouă perspectivă – convingătoare și complexă – asupra detaliilor”, a spus Jon Adler, director de conținut la EverWonder.
„Explorarea unor figuri feminine legendare prin intermediul documentarului și al jurnalismului de investigație este o pasiune a mea”, a declarat Emma Cooper. „Așa cum am procedat în cazul documentarului «Misterul lui Marilyn Monroe: Înregistrările necunoscute», am abordat o poveste pe care lumea credea că o cunoaște și i-am revelat unele adevăruri ascunse. Acum mă angajez să abordez povestea acestei figuri iubite și emblematice prin perspective noi, voci noi și informații nespuse până acum. Nu aș fi putut avea parteneri mai buni decât Ian, Jon și întreaga echipă de la EverWonder, care mi-au devenit colaboratori adevărați”.
Sursă foto: Hepta – Profimedia