Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

0_Allati_nagy_szokes_9

Un maraton cu filme de cinema e programat la Minimax în preajma Crăciunului

12 December 2019

Un maraton cu filme de cinema e programat pe postul Minimax în preajma Crăciunului. Astfel, animațiile „Manou – Aventuri în zbor' (2019), „Incredibila poveste a perei uriașe' (2017) și „Ozzy – Marea Evadare' (2016) vor rula în perioada 24-26 decembrie, de la ora 18.55.

Temele prieteniei, curajului şi importanţa valorilor transmise din generație în generație se regăsesc în filmele de cinema programate pe micul ecran de Minimax. De asemenea, urmărind cele trei filme, copiii vor afla că stă în fiecare dintre noi puterea de a ieşi cu bine dintr-o situaţie dificilă.

Manou – Aventuri în zbor/Manou the Swift (2019)

marți, 24 decembrie, ora 18.55, Minimax

Manou este o mică drepnea (o pasăre migratoare, asemănătoare cu rândunica) crescută de o familie de pescăruşi şi de aceea se crede unul de-al lor. Se străduieşte să înoate, să pescuiască şi să zboare ca ei, dar nu pare prea talentat. Are să afle de ce odată cu participarea la cursa organizată în cinstea verii. Spre uimirea şi şocul lui, Manou află că a fost adoptat dintr-o familie de drepnele, păsări pe care pescăruşii se pare că le urăsc. Familia lui îi este alături şi-l preţuieşte ca pe unul de-al lor, iar fratele lui, pescăruşul Luc, îl admiră nespus.

Într-o noapte, Manou are probleme în apărarea ouălor şi şobolanii iau unul. Pescăruşii sunt furioşi, iar Manou este dat afară din grup. Deznădăjduit, el are şansa de a se întâlni cu Parcival, o bibilică ciudată, care nu poate să zboare, dar îi este un prieten de nădejde. Noii lui prieteni Yusuf şi Poncho îi dezvăluie secretele drepnelelor, iar întâlnirea cu frumoasa Kalifa şi atracţia pentru aceasta îi vor complica un pic aventurile. Miza e uriaşă, căci şobolanii fură ouăle de drepnea, o furtună uriaşă ameninţă pescăruşii, iar Manou trebuie să-i salveze pe toţi, curajos ca un pescăruş şi inventiv ca o drepnea.

Incredibila poveste a perei uriașe (2017)

miercuri, 25 decembrie, ora 18.55, Minimax

Povestea, inspirată dintr-o carte pentru copii, creaţie a danezului Jakob Martin Strid, începe într-un orășel idilic, în care zgârie-norii nu există, pentru a lăsa lumina soarelui să scalde fiecare loc. Primarul JB este iubit și respectat. Are însă un rival în vice-primarul Rămurică, dornic să ridice o clădire a primăriei atât de înaltă, încât numai el să se poată bucura de lumina ce învăluie Orașul Însorit. Când primarul JB dispare fără urmă, cei mai buni prieteni ai primarului pornesc în căutarea lui. În ciuda unor obstacole majore (frica de apă, primejdiile anunțate şi o destinație misterioasă şi, cel mai probabil, periculoasă), elefănțelul Sebastian şi motanul Mitcho pornesc în căutarea primarului. Însă nu oricum. Călătoresc într-o pară uriașă, devenită vapor, a cărei sămânță a fost primită într-o sticlă ce le-a adus şi confirmarea că JB trăiește.

Ajutați de un om de știință aiurit, dar eficient, cei doi înfruntă pirați, un dragon de mare şi un nor negru care-i înghite cu totul, pentru a da de urma iubitului primar. Într-una dintre cele mai frumoase scene din film, Sebastian vede în norul cel negru fantomele străbunicului său navigator, pierit pe mare în căutarea tocmai a Insulei Misterioase pe care naufragiase JB. Acesta îl încurajează şi îi arată că există mai multe modalități de a rezolva o situație dificilă, deci nu trebuie să se lase bătut.

Ozzy – Marea Evadare (2016)

joi, 26 decembrie, ora 18.55, Minimax

Un film de aventuri despre prietenie, curaj şi puterea de a ieşi cu bine dintr-o situaţie dificilă. O animaţie destinată celor mai mici dintre copii, Ozzy ni-l arată pe căţelul titular înfruntând o teribilă experienţă: când familia sa trebuie să plece în Japonia şi îşi dă seama că patrupedul nu îi poate însoţi, Ozzy este lăsat la un aparent primitor hotel pentru câini. Doar că imediat ce familia i se îndepărtează cu maşina, eroul află adevărul: hotelul este de fapt o închisoare, iar zilele ce vor urma se vor dovedi pline cu păţanii dureroase. Ozzy îşi dă seama din prima secundă că viaţa îi e în pericol şi îşi foloseşte extraordinara inventivitate pentru a-şi organiza evadarea

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare