Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Valentin Butnaru si Olivia Paunescu

Un an de Observator matinal, cu Olivia Păunescu şi Valentin Butnaru la pupitru

28 January 2014

olivia si valiÎn fiecare zi de luni şi până vineri, de la 6 la 8 dimineaţa, telespectatorii Antenei 1 afla cele mai noi ştiri de la Valentin Butnaru şi Olivia Păunescu, cei care se află la pupitrul de prezentare al Obsevatorului  matinal de fix un an de zile.

Deja a trecut un an? Nu-mi vine să cred, parcă ieri eram în probe, nişte probe dificile şi care s-au derulat pe parcursul a mai multor luni de zile,  în platoul de ştiri,  şi aveam nişte emoţii cât mine de mari. Nu eram o începătoare în televiziune, dimpotrivă ştiam foarte bine ce înseamnă viaţa de reporter de ştiri, şi cu bune şi cu rele, dar gândul că voi lucra  în cea mai  bună redacţie  de ştiri , Observator, mă copleşea. Aşteptam cu ardoare un răspuns pozitiv, îmi doream să intru în echipa Antenei1 , iar felul în care s-a întâmplat totul îmi demonstrează  încă o dată că nimic nu este întâmplator! Anul trecut, chiar de ziua mea de naştere, pe 22 ianuarie, am fost sunată de directorul de ştiri: < Îl cunoşti pe Vali Butnaru? De luni sunteţi colegi de bancă!> M-au trecut toţi fiorii, ca să nu mai spun că aveam fluturi în stomac, a fost cea mai frumoasă surpriză de ziua mea! Şi, exact o săptămână mai târziu, pe 28, împreună cu Vali, i-am salutat, în direct pe telespectatori de la pupitrul Observatorului matinal', spune plină de entuziasm Olivia Păunescu.

La rândul lui, Valentin Butnaru punctează: Eu şi Olivia suntem ca doi fraţi 🙂 Vărsători amândoi, “nebuni” şi puşi pe glume . Nu mă aşteptam să ne înţelegem atât de bine, mai ales fiindcă nu ne cunoşteam înainte de a lucra împreuna, dar adevărul e că ne distrăm de minune şi cred că reuşim să le transmitem starea de bine şi telespectatorilor. Mă bucur să fac parte din cea mai puternică şi profesionistă  redacţie de ştiri, cea a Observatorului, iar colegii mei de la Observator matinal sunt cei mai buni şi frumoşi din câţi există'.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare