Homepage  / Știri / Televiziune

Un altfel de Revelion. Ce seriale și documentare vă recomandăm pentru noaptea dintre ani

Un altfel de Revelion. Ce seriale și documentare vă recomandăm pentru noaptea dintre ani

de Redactia Tvmania

În vâltoarea acestor zile de Sărbătoare, e reconfortant să știi că, dacă nu ai chef de urări, cântece sau ediții speciale, poți găsi și altceva prin programele tv (oare cum era când aveam un singur post tv, mai știe cineva?!). Iată ce ne-a atras nouă atenția.

 

„Lacul lebedelor”

Poate preferați să treceți în noul an cu Mezzo. Marți seară, pe 31 decembrie, postul a programat o versiune a baletului „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski, înregistrată la Opera Națională a Ucrainei din Kiev. Este vorba de un spectacol realizat de Valery Kovtun, după coregrafia clasică a lui Marius Petipa. 

Mezzo, marți, 31 decembrie, 21.30

Maraton „Mom” 

Vreți să vă prindă Anul Nou râzând? Atunci poate ar fi bine să fiți pe Happy Channel când bate de miezul nopții, de Revelion. Luni, marți și miercuri, adică pe 30 decembrie, 31 decembrie și 1 ianuarie, postul difuzează în maraton episoade din primele două sezoane. Iar Anna Faris și Allison Janney formează un duo încântător în rolurile unei tinere copleșite de grijile zilnice, cu o mamă cam iresponsabilă.

Happy Channel, marți, 31 decembrie, 22.00 

 

„Exorcistul: Începutul”

Hei, dar poate preferați ceva horror? Avem! La AMC începe, în primele minute ale lui 2020, pelicula „Exorcistul: Începutul”, din 2004, cu Stellan Skarsgård în rolul Părintelui Merrin, care dă nas în nas în un demon în Africa. Bine, pelicula a fost nominalizată la categoria cel mai prost film, la Razzie Awards 2005, dar astea sunt detalii. 

AMC, miercuri, 1 ianuarie, 0.05

 

Maraton „Omul uraganelor”

BBC Earth pariază pe Josh Morgerman, aka Omul uraganelor, pentru trecerea în 2020. Postul difuzează în noaptea de Revelion opt episoade ale show-ului care îl urmărește pe americanul de 49 de ani, celebru vânător de furtuni și star TV. În primul episod, ajunge în Florida în timpul Uraganului Michael, în octombrie 2018.  

BBC Earth, marți, 31 decembrie, 22.20

„Diana: Povestea în cuvintele ei”

În 2019 s-au împlinit 22 de ani de la moartea Prințesei Diana, dar amintirea ei este încă vie în memoria opiniei publice britanice și mondiale. Documentarul de la această oră este realizat plecând de la o serie de înregistrări audio făcute chiar de Diana, în 1991, în interiorul Palatului Kesington din Londra, pentru un jurnalist care scria atunci o carte despre viața ei. Diana vorbește sincer despre problemele din viața ei, despre care publicul nu știa nimic la vremea respectivă.

Nat Geo, miercuri, 1 ianuarie, 0.00

Maraton „Misterele Parisului”

Iată că am găsit ceva și pentru amatorii de istorii vechi. Alchimiști, templieri, catacombe și Fantoma de la Operă, plus primul spiritist al lumii… toate aceste subiecte sunt bifate de cele șase episoade programate în noaptea de Revelion la Viasat History. 

Viasat History, marți, 31 decembrie, 22.00

Stand up comedy la Comedy Central

Acuma, dacă e să ne întrebați pe noi, am fi preferat un maraton „Doi bărbați și jumătate”, sezoanele cu Charlie Sheen. Sau „Prietenii tăi”. Poate la anu’? La 22.00 începe (și ține toată noaptea) un maraton Comedy Club, cu secvențe de stand up comedy cu artiști români (precum Viorel Dragu) realizate peste an. Gazdele se laudă cu cele mai amuzante poante, or ști ei ce-or ști, nu? 

Comedy Central, marți, 31 decembrie, 22.00

 

 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton