Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Un actor principal din serialul „Spartacus” revine la East European Comic Con 2019

Un actor principal din serialul „Spartacus” revine la East European Comic Con 2019

de Redactia Tvmania

Manu Bennett, cunoscut pentru rolul lui Crixus din serialul de succes „Spartacus”, a avut parte de un timp minunat în România când a venit prima dată la East European Comic Con, astfel încât a ales să se întoarcă în țara noastră și la ediția din 2019.

„Este o mare plăcere să ne reîntâlnim cu Manu Bennett cu care ne-am înțeles excelent în urmă cu 4 ani și care a creat o interacțiune cu fanii extraordinară, am avut numai feedback pozitiv. Este un experiment și pentru noi să vedem cum se raportează publicul la un actor care revine la Comic Con. De multe ori, fanii ne scriu și ne cer să readucem actori de la precedentele ediții, însă știm, în același timp, că elementul de noutate este substanțial pentru publicul din România. Dacă vor fi reacții bune, e posibil să mai încercăm readucerea unor invitați din anii trecuți care știm că au avut priză bună la public”, a declarat Mircea Mureșan, directorul general al evenimentului.

Actorul este celebru pentru rolurile negative, oferind o interpretare memorabilă lui Azog, liderul orcilor din seria „Hobbitul” pentru care a fost îndelung lăudat de Peter Jackson. Mai mult, Manu i-a dat viata și legendarului personaj Slade Willson (Deathstroke) din serialul de succes „Arrow”.

Lista sa de lungmetraje include și mult premiatul „Lantana”, „The Marine”, unde îl are ca partener de ecran pe wrestler-ul John Cena, „The Condemned”, dar și apreciatul film japonez „Tomoko”.

Manu Bennett și-a prelungit șederea în România la ediția din 2015. Actorul a vizitat Transilvania și toate atracțiile sale și s-a declarat un îndrăgostit iremediabil de țara noastră.

Din păcate, actorul Robert Picardo a fost nevoit să își anuleze prezența la East European Comic Con, dar a promis că nu va rata următoarele ediții.

Manu Bennett completează lista actorilor de la Hollywood prezenți anul acesta la East European Comic Con. El se alătură lui Vladimir Furdik („Game of Thrones”), Nicholas Brendon („Buffy The Vampire Slayer”) și Adam Brown („The Hobbit”, „Pirates of the Caribbean”).

Evenimentul va avea loc la Romexpo în weekendul 24-26 mai. Pe lângă pavilionul B1, anul acesta, în premieră, organizatorii vor folosi și pavilionul central, depășind astfel recordul suprafeței de desfășurare de anul trecut.

Abonamentele „Early Bird” pentru 3 zile sunt acum disponibile online la pretul de 75 Ron pe www.comic-con.ro și în Magazinele Cărturești (via Myticket / Entertix).

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton