Următoarea dată când îl vom vedea pe Clark Kent pe marele ecran va fi în „Superman: Legacy”, scris de James Gunn. Momenta, nu se știu prea multe despre acest film, în afară de faptul că nu va fi o poveste de origine pentru supererou. Marea întrebare pe care și-o pun fanii Omului de Oțel este cine va intra de această dată în pielea jurnalistului și eroului născut în Kansas.
Potrivit Variety, următorul Clark Kent ar putea fi o fostă vedetă dintr-un serial de soap opera american. Astfel, următorul Superman ar putea fi un fost actor din serialul „Bold and the Beautiful”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Potrivit publicației, Pierson Fodé, în vârstă de 31 de ani, i-ar fi trimis regizorului o înregistrare pe post de audiție pentru acest rol. Caseta includea imagini din copilăria actorului la o fermă din Moses Lake, un orășel din statul Washington. Se pare că lui Gunn i-ar fi plăcut ceea ce a văzut, mai scrie sursa citată.
Până acum, nu avem o confirmare a faptului că Fodé este cu adevărat în cursa pentru a fi următorul Clark Kent sau că a câștigat, în final, preselecția.
Fanii telenovelelor și-l amintesc pe Fodé pentru rolul lui Thomas Forrester din serialul „The Bold and the Beautiful”. Acesta a jucat în celebra soap opera timp de trei ani, între 2015 și 2018. Va trebui să așteptăm și să vedem dacă îl vom vedea pe marele ecran în rolul unuia dintre cei mai iubiți supereroi din toate timpurile.
Ce spune James Gunn despre viitorul Superman
În aprilie, James Gunn a recunoscut ce anume căuta la noul Om de Oțel pentru „Superman: Legacy”. „Următorul Superman trebuie să fie cineva care să aibă toată umanitatea pe care o are Superman. Dar să fie și un extraterestru”, a spus el, citat de Variety.com. „Trebuie să fie cineva care să aibă bunătatea și compasiunea pe care le are Superman și să fie cineva pe care vrei să îl îmbrățișezi.”
El a adăugat: „Avem câteva alegeri foarte bune, ceea ce mă încântă”.
Sursa foto: Hepta
Citește și: