Ultimul episod din „Omul și timpul”, „Țara fricii”, e programat duminică la TVR 1

Imediat după terminarea celui de al Doilea Război Mondial, România era deja inclusă în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Timp de aproape doi ani, între 1945 și 1947, în România au funcționat în paralel structurile vechi democratice și noile forme de organizare impuse de URSS. Ultimul act al acestei coabitări nefirești a fost abdicarea silită a Regelui Mihai, pe 30 decembrie 1947, și proclamarea în aceeași zi a Republicii Populare Române. Odată cu înființarea Republicii, drumul spre crearea unui stat totalitar era deschis.

Ce a urmat și cum a fost înființată instituția care a ținut în teroare un întreg popor, timp de patru decenii, vedem duminică, pe 21 martie, în ultima ediție „Omul și timpul” din această serie, difuzată în premieră de la 16.30, la TVR 1.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Pentru a consolida noua ordine politică, socială și economică, era nevoie de câteva schimbări profunde. Schimbarea Constituției din 1923, desființarea pluripartitismului, anihilarea proprietății private, colectivizarea terenurilor agricole și impunerea unui nou concept social: lupta de clasă. În numele acestei lupte de clasă s-a declanșat o vânătoare a celor care nu se supuneau noii ideologii. Cei care nu acceptau noile directive ajungeau ori în fața plutonului de execuție, ori în închisori și lagăre de muncă forțată.

Ca această nouă societate obedientă Moscovei să fie un model de succes, a trebuit ca relațiile internaționale ale României să se afle sub directa influență a marelui vecin de la răsărit, ca Armata Roșie de ocupație să subordoneze armata română și, nu în ultimul rând, ca elita românească tradițională să fie înlocuită cu o alta, formată la Moscova, cu un scop lesne de înțeles: acela de a fixa România, fără drept de apel, în zona de interes a URSS-ului. Pentru ca toate aceste obiective diplomatice, politice, economice, militare și sociale să se poată realiza, era nevoie de un aparat represiv coerent și loial regimului proaspăt instalat la București.

În august 1948, apărea Direcția Generală a Securității Poporului – pe înțelesul tuturor, Securitatea. Rolul acestei noi structuri era, conform decretului de înființare, acela de „a apăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva dușmanilor interni și externi”. Practic, această structură represivă, condusă la început doar de agenți sovietici, era piatra de temelie a unui stat polițienesc, care nu era dispus să accepte nicio formă de rezistență.

Duminică, în ultima ediție „Omul și timpul”, realizatorul TVR Rafael Udriște și invitații săi, istoricul Marius Oprea și Zoe Rădulescu, profesor și fost deținut politic, vorbesc despre „Țara fricii” și apariția instituției care a terorizat timp de 40 de ani societatea românească: Securitatea.