Homepage  / Articole

Barcelona e în semifinale

Barcelona e în semifinale

de Redactia Tvmania

UPDATE: Barcelona şi Real au remizat aseară pe Nou Camp, scor 2-2, după ce primii au condus cu 2-0. Pedro şi Dani Alves, respectiv Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema au fost marcatorii. În tur, "extratereştrii" au învins cu 2-1 în deplasare, astfel că ei sunt cei care merg mai departe.

După ce a suferit o nouă înfrângere în faţa lui Messi şi a „extratereştrilor” catalani, în urmă cu o săptămână (1-2 pe teren propriu), Real merge la Barcelona pentru returul sferturilor de finală din Cupa Spaniei, într-o perioadă extrem de dificilă.

Meciul va fi difuzat diseară, de la ora 23.00, pe Digi Sport.

Deşi se află pe întâi în campionatul spaniol, la 5 puncte de Barcelona, Cristiano Ronaldo şi restul elevilor lui Jose Mourinho sunt din ce în ce mai afectaţi de complexul catalan, câştigând doar una dintre ultimele 10 întâlniri cu aceştia şi pierzându-le pe ultimele trei.

Aceste probleme cu echipa lui Pep Guardiola au născut speculaţii potrivit cărora vestiarul ar fi împărţit între spanioli şi portughezii aduşi de compatriotul Mourinho, dar şi că cel din urmă va părăsi echipa în vară, indiferent de rezultatele din campionat şi Liga Campionilor.

Vine Benitez?

Potrivit surselor din presa spaniolă, un potenţial înlocuitor ar fi ibericul Rafa Benitez, fost antrenor la Liverpool, care e liber de contract în acest moment.

Mourinho are la activ un singur trofeu în cei aproape doi ani de când e la Real, şi anume Cupa Spaniei din 2011. Barcelona a depăşit echipa madrilenă în campionatul trecut în cursa pentru titlu şi a eliminat-o din Liga Campionilor, în semifinale.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton