Ultima probă individuală pentru fete, la Power Couple 2025, sezonul 2
Au demonstrat că sunt puternici. Au trecut peste fiecare provocare, în timp ce se redescopereau, alături de persoana iubită. Au ajuns până-n penultima săptămână și vor să facă pasul spre marele final din cel de-al doilea sezon. Zilele se scurg, însă la Power Couple, probele rămase sunt tot mai surprinzătoare. În doar câteva ore, de la 20:30, la Antena 1, show-ul continuă cu ultima investiție făcută de băieți și ultima provocare individuală pentru doamne!
Aseară, băieții au înțeles că săritura din praștie le oferă cele mai tari senzații! În timp ce soțiile au demonstrat ce veleități artistice au, interpretând diferite personaje, partenerii au dovedit ce atenție acordă detaliilor, atunci când sunt aruncați în aer! Dacă reacțiile unora au generat multe râsete, pentru alții proba a fost extrem de grea, Radu Dumitrache fiind nevoit, chiar, să cedeze, din cauza problemei de la stomac.
„Ce iubită, parteneră, iubește animalele?”, va fi întrebarea lui Dani Oțil spre domni, în această seară, înainte de a le povesti proba. Ce va urma, însă, îi va surprinde pe toți: „Nu va trebui să mâncăm, dar va trebui să le manipulăm, ca să ajungem la răspunsuri. Proba are două etape – trebuie să ajungem la un cod de 6 cifre, partenera va fi purtată de o bandă prin mai multe acvarii. La a doua, nu mai avem cifre. Își vor folosi mâinile pentru a pipăi niște elemente. Va rezulta un cod din patru litere”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Cum vor reacționa fetele când vor descoperi ce le așteaptă în acvarii? Ce rol vor avea iguanele, gândacii, viermii, șobolanii sau șerpii în această probă? Aflăm azi, într-o provocare ce nu va fi uitată prea curând.
Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Antena 1, un sezon mai puternic și intens din Power Couple!
Sursa foto: Antena 1
Citește și: