La doar o lună de la anunțul că nu există destui bani pentru realizarea visului lui Andy Whitfield, și anume de a face un documentar despre viața, dar mai ales lupta actorului din „Spartacus” cu boala, fanii acestuia au reușit să adune suma necesară terminării proiectului. Mai exact, producătorul Lilibet Foster a declarat că au fost strânși 200.000 de dolari, bani fără de care „Be Here Now” ar fi rămas doar în fază de „proiect” sau „vis”.