Addison Terrill (C. Thomas Howell), un avocat din Dallas, soseşte într-o noapte târziu acasă, descoperă că soţia sa a fost ucisă într-un mod sălbatic şi că fraza „acum suntem chit” a fost scrisă cu cruzime pe peretele dormitorului. Însă coşmarul său e abia la început. Considerat suspect de către poliţie, Addison cere ajutorul prietenului său, Sam Moss (Ben Browder), ca să caute adevăratul ucigaş în cartierele sordide ale oraşului.