Înregistrările vor fi difuzate în emisiunea de duminică, 4 iunie 2017, iar în studiou vedeta TVR îl va avea alături pe fiul său, Tudor.
Puţină lume ştie că micuţul de şase ani este foarte talentat. Fiul Iulianei Tudor cântă şi dansează, iar în această vară urmează să participe la o tabără de dans la Sibiu. Este vorba de un eveniment patronat de cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, Junii Sibiului. „Va fi şi Tudor în platou şi sper să-i găsesc un costum potrivit pentru că s-a înălţat foarte repede. Cu siguranţă va şi cânta dacă va avea modele de vârsta lui care vor veni la microfon”, a spus Iuliana.
După o experienţă de 10 ani cu „O dată-n viaţă”, îndrăgita realizatoare a mărturisit că cei mici se numără printre cei mai fideli telespectatori ai săi. „Probabil că ritmul muzicii folclorice, dar şi costumele vii cuceresc copiii. Mulţi dintre telespectatorii ce sunt acum adolescenţi mi-au mărturisit că „O dată-n viaţă” a fost din primii ani programul lor preferat”, adaugă realizatoarea.
Pe 1 şi 2 iunie, cei mai talentaţi copii sunt invitaţi la microfonul „O dată-n viaţă” ca să interpreteze muzică populară alături de orchestră. Alături de ei se vor afla şi vedete consacrate precum Mioara Velicu şi Floarea Calotă. „Întâlnirile de 1 iunie înseamnă să descoperim copilaşi foarte talentaţi, grupuri de copii, ansambluri de dans, care vin la „O dată-n viaţă” cu ce este mai bun. E un fel de olimpiadă a copiilor de 1 iunie, iar în emisiunea noastră e Olimpiada folclorului.Va fi o experienţă pe care cei mici nu o vor uita curând.”, a mai spus Iuliana Tudor.
Televiziunea Română organizează „Joaca de-a copilăria” la studiourile din Bucureşti
Televiziunea Română îşi deschide porţile pentru a-i primi pe copiii, părinţii şi bunicii dornici să se joace, dar şi să intre în culisele emisiunilor favorite. Joi, 1 iunie şi vineri, 2 iunie, toţi cei curioşi să descopere lumea din spatele micului ecran şi să se prindă în „Joaca de-a copilăria” vor avea parte de un tur ghidat al Televiziunii Române şi de o întâlnire cu vedetele televiziunii publice.
Vedetele Televiziunii Române au pregătit programe speciale şi distracţii la tot pasul. Vizitatorii, copii şi adulţi, vor participa la înregistrarea unei ediţii speciale „O dată-n viaţă”, dar şi la transmisiunea în direct a emisiunilor „Femei de 10, bărbaţi de 10” şi „Ieri, Azi, Mâine”, vor afla ultimele noutăţi în materie de gadgeturi şi efecte speciale, vor face cunoştinţă cu unii dintre cei mai cunoscuţi vloggeri specializaţi în gaming şi IT din România (BoboSpider, EpicShorty etc.), cu oamenii din faţa şi din spatele camerelor de luat vederi, vor putea participa la ateliere amuzante şi educative.
Tot atunci, vor afla cum funcţionează camerele filmat şi carele de transmisie, vor vedea decoruri reprezentative pentru emisiunile TVR, vor intra pe teren cu celebrităţi din lumea sportului, vor cânta cu vedete Eurovision şi interpreţi de muzică populară, vor vedea piese de teatru.
Iuliana Tudor, Virgil Ianţu, Emma Zeicescu, Liana Stanciu, Radu Andrei Tudor, Dorina Florea, Corina Dănilă, Cristina Şoloc, Măriuca Mihăilescu, Dan Cadar sunt doar o parte dintre cei care vor aştepta publicul în vizită la TVR, pe 1 şi 2 iunie. Invitaţi speciali ai acestui eveniment vor fi Ilinca Băcilă şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017.
Doritorii se pot înscrie, până miercurea viitoare, pe 31 mai, pe site-ul www.tvr.ro, alegând ora la care vor să participe, sau pot veni pe 1 şi 2 iunie la sediul TVR din Bucureşti, la intrarea din Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1. Turul TVR este gratuit, durează două ore, iar grupurile se vor forma la fiecare 30 de minute. Programul de vizitare se va desfăşura între orele 10.00 şi 18.00.