Noutățile din grilele de programe TVR au fost prezentate recent în cadrul unei întâlniri cu presa, la care au participat oficiali ai SRTv, printre care președintele-director general Dan Cristian Turturică, directoarea interimară a Direcției TV, Carla Tompea, și coordonatorii producțiilor noilor formate.
„Motivul pentru care am decis să avem această întâlnire cu presa este interesul mare față de emisiunea Top Invers, realizată împreună cu echipa Divertis. Televiziunea Română își reafirmă deschiderea față de divertismentul de calitate și formatele relevante pentru publicul de astăzi”, a declarat Dan Cristian Turturică.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Începând de duminică, 20 aprilie, de la ora 20:30, TVR1 va lansa Top Invers. Eroii comediei, o emisiune săptămânală dedicată umorului inteligent. Emisiunea va transforma gafe și declarații neinspirate din domeniul politic, sportiv, economic și social în scheciuri comice. Formatul este susținut de o echipă talentată de actori, inclusiv Claudiu Maier, Cătălin Neamțu, Dragoș Mușat și Toni Grecu, care vor adresa într-un mod amuzant realitățile zilei.
„Topul nostru nu este unul clasic, ci premiem umorul involuntar din realitatea noastră. Este o emisiune cu rol terapeutic, într-o perioadă în care societatea are nevoie să râdă și să se regăsească în hazul de necaz”, a spus Toni Grecu despre acest nou proiect.
„Vedeta Familiei” – o nouă ediție și o surpriză în juriu: Andreea Bălan
Pe 20 aprilie, de la ora 18:00, TVR1 va difuza sezonul șase al emisiunii-concurs Vedeta Familiei. În acest sezon, Andreea Bălan va face parte din juriu alături de Elena Gheorghe, Radu Bănică și Sanda Ladoși. Emisiunea se va axa pe talentele copiilor din întreaga țară.
„Este o mare bucurie să mă întorc la TVR, unde am debutat acum 30 de ani. Sunt încântată să pot încuraja talentele tinere”, a declarat Andreea Bălan.
Vedeta Familiei este prezentată de Florina Constantinescu și promite momente speciale alături de familiile micilor concurenți, dar și secțiuni dedicate celor care s-au remarcat în edițiile anterioare.
„Piersic Show” – Florin Piersic revine la TVR3
O altă mare surpriză anunțată de Televiziunea Română este revenirea lui Florin Piersic pe micile ecrane, cu Piersic Show – un format de interviu și confesiuni. Emisiunea va fi difuzată pe TVR3 și promite să aducă în fața publicului povești de viață și interviuri inedite cu invitați din toate domeniile. Florin Piersic a exprimat bucuria întoarcerii „acasă”, la TVR, un loc cu care actorul are o legătură emoțională deosebită.
„Este o mare bucurie să mă întorc acasă, la TVR, locul unde am trăit unele dintre cele mai frumoase momente din cariera mea”, a declarat Florin Piersic.
Colaborări și provocări
Pe lângă aceste noi proiecte de divertisment, președintele TVR, Dan Cristian Turturică, a subliniat și importanța dezbaterilor electorale, invitând mass-media la un eveniment electoral special organizat pe 29 aprilie la Palatul Cotroceni. Turturică a vorbit și despre provocările financiare ale instituției, dar și despre dorința de a relua colaborări cu EBU și cu producători din industria muzicală, având în vedere o posibilă revenire la concursul Eurovision.
Sursa foto: TVR 1
Citește și: