Homepage  / Televiziune

TVR Cultural se relansează pe 1 Decembrie. Ce emisiuni conține grila de programe

TVR Cultural se relansează pe 1 Decembrie. Ce emisiuni conține grila de programe

de Redactia Tvmania

TVR Cultural - postul cultural al Televiziunii Române – îşi reia emisia pe 1 decembrie 2022, de Ziua Naţională a României, după o absenţă de 10 ani.

Sub sloganul „Să ştim. Să fim”, TVR Cultural își asumă misiunea de a readuce arta, cultura și dezbaterea de idei în prim planul scenei publice. Conectarea creatorilor de frumos, a intelectualilor de marcă, a antreprenorilor din domeniul cultural-artistic cu publicul larg a devenit o prioritate pentru televiziunea publică, într-un moment în care nevoia de promovare a valorilor autentice, a modelelor, se face simțită în societate mai acut decât oricând.

TVR Cultural își propune să creeze punți între tradiție și modernitate, între conservatorism și progresism, între rural și urban, între periferic și central.

Marile spectacole care au încântat generațiile trecute păstrate în arhiva TVR, dar și experimentele artistice ale momentului se vor regăsi în grila TVR Cultural.

Postul va relua dialoguri și dezbateri care aduc în prim plan mari teme contencioase. Va revizita artiști consacrați și va da tribună tinerelor talente. Va difuza filme de Cinematecă, dar și filme de artă mai puțin cunoscute. Un loc aparte îl vor ocupa producțiile autohtone, care vor reflecta diversitatea temelor abordate de regizorii români.

Nu în ultimul rând, prin parteneriatele încheiate cu şcolile de arte, TVR CULTURAL se va asigura că laboratoarele de talente vor fi prezente în atenția telespectatorilor cu cele mai interesante lucrări ale celor mai tineri artiști.

În prima zi de emisie, pe 1 Decembrie, TVR CULTURAL a programat dezbateri pe teme culturale, transmise în direct – de la orele 14.00, moderator Daniela Zeca Buzura şi 17.00, moderatori Marius Constantinescu şi Mirela Nagâţ, un interviu cu Ministrul Culturii de la ora 15.00, precum şi o transmisie maraton cu invitaţi de marcă în platou şi momente artistice, prezentată de Liana Stanciu şi Marius Constantinescu, de la ora 18.00.

Printre invitaţii zilei se vor afla acad. Mircea Dumitru, prof.univ. dr. Vasile Morar, Directorul Operei Române – Daniel Jinga, dirijorulTiberiu Soare, coregrafa Vava Ştefănescu.

Principala ediţie a „Jurnalului cultural” poate fi urmărită de la ora 21.00, iar seara, de la ora 22.00, TVR Cultural difuzează piesa de teatru „Take, Ianke şi Cadîr”, o producţie eveniment a TVR, din anul 1978, avându-i printre protagonişti pe Alexandru Giugaru şi Ion Finteşteanu.

Ce emisiuni vor fi pe TVR Cultural

 „Jurnal Cultural”, prezentat de Bogdan Stănescu. Programul acoperă domeniul actualităţii culturale din România şi din străinătate, cu componentă informativă, formativ-educativă, dar şi de promovare a valorilor şi personalităţilor culturii româneşti contemporane.

„Intrare liberă” – dezbatere de idei, cu Marius Constantinescu şi Mirela Nagâţ moderatori, care aduce în prim-plan mari teme contencioase ce vizează fenomenul cultural, chestiuni controversate care frământă societatea modernă, dar şi noile tendinţe din cultură.

Reluarea unor ediţii ale emisiunilor „Seratele lui Iosif Sava” şi „Înapoi la argument”, cu Horia Roman Patapievici, programe premium din Arhiva de Aur a TVR, moderate de vectori şi modele culturale ale Romaniei, spectacole de teatru eveniment cu protagonişti de legendă, monştrii sacri ai scenei româneşti, dar şi  producţii de teatru contemporan se vor afla în oferta TVR CULTURAL.

COOLTART – producţii pe teme culturale realizate de toate studiourile teritoriale ale TVR, inclusiv de TVR MOLDOVA.

„Cultura minorităţilor”. Evenimentele culturale din viaţa minorităţilor sunt aduse în prim plan printr-o serie de reportaje realizate de redacţiile de specialitate din Televiziunea Română.

Concertele Festivalului G. Enescu, emisiunea „Music Revolution” – interviuri în exclusivitate cu cei mai mari muzicieni, „Portret de artist” – interviuri cu personalităţi din diferite zone ale culturii (Constantin Chiriac, Ofelia Popi Noa Wertheim, Alexandra Badea, Sara Brown s.a), documentar românesc şi străin, concerte de jazz sunt parte din grila TVR Cultural.

„Arheologia crimelor comunismului”, documentarul realizat de TVR în colaborare şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, se află printre programele premium difuzate pe canalul cultural.

În exclusivitate, în luna decembrie, pe TVR CULTURAL, vor fi difuzate concerte extraordinare precum cele susţinute de artistele Dolce Pontes şi Yasmin Levy, piese de teatru de colecţie („Efectul Genovese”, „Femeia Perfectă” etc), programe realizate la festivaluri  şi Târguri de carte de prestigiu.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton