Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

TVR comemorează dispariţia lui Cristian Ţopescu, printr-o serie de programe speciale

de Redactia Tvmania

Cristian Ţopescu, vocea care, timp de patru decenii, a purtat emoţiile marilor victorii ale sportului românesc în casele fiecăruia dintre noi, s-a stins din viaţă. În aceste zile de doliu, TVR îi aduce un omagiu printr-o serie de emisiuni din Arhiva de Aur a televiziunii publice.

 

Toţi cei care l-au admirat şi au trăit, alături de el, reuşitele sau înfrângerilor din marile competiţii, îl pot revedea miercuri, 16 mai, de la ora 14.00, la „Confesiuni”, pe TVR 2, într-o ediţie eveniment realizată în 2012, în care Cristian Ţopescu apare alături de soţia sa, realizatoarea de televiziune Christel Ţopescu. Suntem martorii unui moment inedit, când fostul comentator îi mulţumeşte soţiei sale pentru cei 15 ani frumoşi de căsnicie. La rândul său, aceasta l-a caracterizat în trei cuvinte – „entuziasm, documentare, tăcere” – şi i-a făcut un cadou muzical cântând în platou piesa lui favorită de jazz, alături de Marius Pop.

 

Tot astăzi, de la ora 17.30, la TVR 1 putem revedea „Cristian Ţopescu de 8 X 10”, un program realizat anul trecut, la aniversarea celor 80 de ani ai regretatului comentator. I-au fost atunci alături prieteni din lumea sportului precum Cristian Gaţu, Elisabeta Lipă, Octavian Bellu, Monica Roşu sau Andreea Răducanu.

 

În fiecare seară, până vineri, de la ora 23.30, TVR 1 îi va dedica un tronson special cu programe de colecţie – In memoriam Cristian Ţopescu. Miercuri şi joi, de la ora 00.30, din Arhiva de Aur, vocea lui Cristian Ţopescu ne va însoţi din nou, prin două meciuri memorabile, cu goluri de aur: România – Argentina (Campionatul Mondial din 1990), respectiv România – Columbia (Campionatul Mondial din 1994).

 

Sâmbătă, de la ora 18.55, TVR 1 transmite emisiunea Profesioniştii în care Cristian Ţopescu se destăinuie Eugeniei Vodă.

 

TVR 3 difuzează, în această seară, la ora 21.00 emisiunea „Nocturne” – o călătorie emoţionantă prin viaţa marelui om de televiziune. O existenţă deloc simplă, mereu în atenţia regimului comunist, dar cu atâtea satisfacţii şi împliniri. O confesiune nocturnă, un decupaj într-un destin fabulos, cu Marina Constantinescu şi Cristian Ţopescu.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te