În această săptămână, transmisiunile religioase vă aduc în direct de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti Denia Prohodului (în Vinerea Mare, de la ora 18.00), Slujba Învierii Domnului (sâmbătă de la ora 23.00) şi Slujba A Doua Înviere (duminică, de la ora 12.00).
Pentru credincioșii greco-catolici, TVR 3 transmite în direct din Catedrala Blajului o serie de oficii religioase în Săptămâna Mare și de Sfintele Paști. Celebrările din Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj pot fi urmărite în transmisiune direct la TVR 3 în Joia Mare (16 aprilie 2020 de la ora 9.00 – Sfânta Liturghie), Vinerea Mare (de la ora 19.00 – Prohodul Domnului), Sâmbăta Mare (de la ora 22.00 – Canonul Învierii) și în Duminica Paștilor (de la ora 10.00 – Sfânta Liturghie). Transmisiunile de la Blaj continuă și în Săptămâna Luminată, în a doua și a treia zi de Paști și de Sf. Gheorghe precum și de Duminica Tomii, în 26 aprilie, toate de la ora 8.45.
Pentru toți credincioșii care așteaptă și apoi serbează Învierea Domnului, Maria Tănase Marin a pregătit mai multe programe speciale la TVR 3.
În Vinerea Mare, de la ora 22.00, suntem invitați să înălțăm O rugă spre cer… împreună cu actrița Miruna Ionescu și invitații săi speciali: dr Doina Ișfănoni – cercetător etnolog, preot Georgian Alexandrescu și interpreții: Sofia Vicoveanca, Marioara Man Gheorghe, Polina Gheorghe și alții.
În prima zi de Paște, duminică, de la ora 16.30, la TVR 3 avem Petrecere la zi de sarbatoare – organizată la conacul Callimache din Prahova. Invitați: Sofia Vicoveanca, Ion Ghițulescu, Cristian Fodor, Gheorghe Gheorghe, Dana Dăncila, Doriana Talpeș, Petrică Pană, Ioana Breda Morar, Pamfil Roată, Olguța Berbec, Ioana Maria Ardelean, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Sava Negrean Brudașcu, Maria Văduva, Elena Mândrescu, Marius Zgâianu, Polina Gheorghe, George Finiș, Ion Pană, Grupul folcloric ”Rapsozii Oltului”, Ansamblurile folclorice: ”Doina Gorjului”, ”Salba Prahovei” și ”Floare de Colț” – Galga, jud Alba. Prezintă: Roxana Bădescu.
Luni, 20 și marți, 21 aprilie, Maria Tănase Marin ne invită, de la ora 10.00, la Sărbătoarea primăverii – la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” București să ne bucurăm împreună de Marea Sărbătoare a creștinătății Învierea Domnului. Invitați: Maria Loga, Margareta Clipa, Petrică Mâțu Stoian, Floarea Calotă, Traian și Valeria Ilea, Saveta Bogdan, Simona Dinescu, și mulți alții. Prezintă: Miruna Ionescu.
Sâmbătă, de la 19.50, Teatru National de Televiziune vă aduce spectacolul în două părți Amadeus, de Peter Schaffer,în regia lui Dinu Cernescu, cu Radu Beligan și Răzvan Vasilescu în rolurile principale, iar duminică de la ora 20.00, Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei – spectacol cu o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Irina Petrescu și mulți alții.
Duminică, de la ora 23.00, încheiem prima zi de Paște urmărind filmul Premiera, o comedie spumoasă cu Carmen Stănescu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu.
De luni, 20 aprilie, Iepurașul îi invită pe copii în fiecare zi, de la ora 20.00, să pătrundă pentru cinci minute în Căsuța cu povești, unde îi așteaptă povestitori minunați precum Alexandrina Halic și Ion Besoiu. Ei citesc din cărțile cu basmele nemuritoare ale copilăriei de pretutindeni. În Săptămâna Luminată pornim așadar pe urmele personajelor de basm – într-un ciclu realizat de Silvia Kerim în 1996. Primii eroi de basm pe care îi vom cunoaște sunt: RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ, SOLDĂȚELUL DE PLUMB, MUZICANȚII și TAKE TRAI.