Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Coreean

TVR 2 difuzează un nou serial coreean, „Iubire imposibilă”

11 April 2018

Pe 9 aprilie, la TVR 2, a avut premiera un nou serial sud-coreean de epocă, „Iubire imposibilă” („The Princess’ Man”).

Acţiunea producţiei realizate în 2011 se petrece la jumătatea secolului XV, în timpul domniei dinastiei Joseon. În 1453, stabilitatea regatului este ameninţată de lăcomia prinţului Suyang (Kim Yeong-cheol), fratele regelui, acesta râvnind la tron.

Încercând să-l atragă de partea sa pe cel mai credincios ministru al regelui, Su-Yang îi propune acestuia o alianţă între familiile lor: căsătoria dintre fiica lui, Se-Ryung, şi fiul ministrului, Seung-Yoo. Kim Seung-Yoo, interpretat de Park Si Hoo, este fiul cel mic al lui Kim Jong-Seo, care fiind invățat, arătos și descendent al unuia dintre cele mai puternice clanuri, devine, la palat, învățătorul prințesei Kyung-Hye.

Lee Se-Ryung, interpretată de Moon Chae-Won, este fiica cea mare a prințului Suyang, care, auzind despre căsătoria sa aranjată cu Seung-Yoo, devine curioasă să îl descopere. Se-Ryung conspiră cu prințesa Kyung-Hye și îi ia locul orele de curs ținute de Seung-Yoo. Prima întâlnire nu se dovedește a fi o experiență plăcută. Destinul face însă ca Seung-Yoo să o salveze pe Se-Ryung de la un periculos accident de călărie și, astfel, cei doi devin apropiați.

Între timp, regele Moon Jong, grav bolnav, află de planurile machiavelice ale fratelui său şi le dejoacă, hotărând să-şi mărite propria fiică, pe prinţesa Kyung, cu tânărul Seung-Yoo, pentru protejarea viitorului rege, Dan-Jon. Prințesa Kyung este uimită să afle că urmeză să se căsătorească cu Seung-Yoo și devine geloasă pe relația acestuia cu Se-Ryung. Când prinţul Suyang află despre planul regelui Moon Jong și, fără ca să știe că propia lui fiică, Se-Ryung, s-a îndrăgostit de Seung-Yoo, el trimite asasinii să-l ucidă pe acesta din urmă, înainte ca nunta regală să aibă loc. Ceea ce începuse ca un joc neserios între Se-Ryung şi Seung-Yoo se transformă treptat într-o iubire pură şi profundă. Despărţiţi de soarta care, iniţial, urma să-i unească, fără să ştie că taţii lor sunt duşmani de moarte, înconjuraţi de crude intrigi politice, cei doi tineri trăiesc o poveste de dragoste imposibilă, adevărați Romeo şi Julieta ai Orientului Îndepărtat.

Cu mare succes la public, această dramă istorică sud-coreeană a primit și recunoașterea criticilor de specialitate. Printre distincții se numără medalia de aur la „Seoul International Drama Awards” şi prima poziție la „Asian Television Award Best Drama Series”. De asemenea, actrița din rolul principal, Moon Chae, a primit premiul „Korean Culture and Entertainment Awards Top Excellence Award”.

Serialul „Iubire imposibilă” poate fi văzut la TVR 2 de luni până vineri, de la 17.40.

 

 

 Vezi galeria foto >

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare