“House M.D.” a obţinut (de la lansarea sa în 2004 şi până în 2012, când s-a încheiat), 22 de premii internaţionale şi peste 30 de nominalizări, cele mai importante fiind două Globuri de Aur şi cinci premii Emmy.
Cu un comportament anti-social şi dependent de calmante, House rezolvă cele mai complicate şi incredibile cazuri medicale ca un adevărat Sherlock Holmes. Gregory House este posesorul unui intelect aparent infailibil, după cum el însuşi mărturiseşte: “I’m almost always eventually right.” (trad. “În cele din urmă, am aproape întotdeauna dreptate”).
În sezonul şase, internat într-un sanatoriu din cauza halucinaţiilor provocate de Vicodin, House e la un pas să-şi piardă dreptul de a profesa. Salvat în cele din urmă de propria-i raţiune, el se va întoarce la spital şi la celebrele lui diagnostice geniale. Dar asta nu înseamnă că relaţiile cu pacienţii şi colegii sunt mai puţin dificile, în special cea cu directoarea spitalului, Lisa Cuddy.
Primul episod dintre cele 22 ale sezonului, difuzat la TVR 1 luni, 29 iunie, de la ora 21.00, îl găseşte pe House la Mayfield Psychiatric Hospital, alături de Alvie, colegul lui de salon, cu care plănuieşte să-l şantajeze pe Dr. Darryl Nolan, medicul său curant. Acesta din urmă acceptase să scrie o recomandare de a-l repune pe House în drepturile profesionale, dacă şi el este de acord să continue tratamentul. Încercarea de şantaj eşuează însă, cu urmări dramatice, astfel că House este nevoit să accepte că are nevoie de ajutor…