Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Download

TVR 2 difuzează, din 1 octombrie, serialul spaniol „Cele şase surori”

25 September 2018

Începând cu 1 octombrie, de luni pâna vineri, de la 16.30, postul TVR 2 va difuza serialul spaniol „Cele şase surori” („Seis hermanas”), care are 285 de episoade. Producţia a fost difuzată în tara de origine între 2015-2017 şi îi are în distribuţie pe Celia Freijeiro, María Castro, Mariona Tena, Marta Larralde, Candela Serrat, Carla Díaz, Álex Adróver, Álex Gadea, Oriol Tarrasón, Fernando Andina, Joaquín Climent şi Pep Antón Muñoz.

Acţiunea se petrece în Madridul anilor 1913-1917. Cele 6 surori ale familiei Silva – Adela (Celia Freijeiro), Blanca (Mariona Tena), Diana (Marta Larralde), Francisca (María Castro), Celia (Candela Serrat) şi Elisa (Carla Díaz) – sunt tinere, frumoase şi bogate şi n-au alte griji în afară de petrecerile din înalta societate şi de găsirea unor soţi potriviţi.

Moartea bruscă a tatălui lor, don Fernando Silva, proprietar al unei mari fabrici de textile, le va schimba definitiv destinele. Ca să-şi poată păstra vila şi afacerea familiei, într-o epocă în care femeile nu valorează nimic dacă n-au un bărbat alături, cele şase fete iau o decizie şocantă şi curajoasă: îşi înmormântează tatăl în secret, trecându-i sub tăcere moartea, şi devin stăpânele propriilor lor vieţi. Povestea lor se întinde pe aproape un deceniu, până la sfârşitul Primului Război Mondial, ani în care surorile Silva se maturizează, trăiesc mari iubiri şi mari dureri şi contribuie la schimbarea mentalităţilor societăţii spaniole de la începutul secolului XX.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare