Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Serial coreean site pretul

TVR 2 aduce, din 1 ianuarie, serialul coreean „Preţul trădării”

19 December 2017

Începând cu prima zi a anului, de la 17.40, postul TVR 2 va difuza serialul sud-corean din 2015, „Preţul trădării' (în original „Splendid Politics').

Acţiunea se petrece în Coreea secolului XVII, în timpul dinastiei Joseon. Prinţesa Jungmyung este singura fiică a regelui Seonjo şi a reginei Inmok. La moartea regelui, fiul nelegitim al acestuia, Gwanghae, dă o lovitură de stat ca să pună mâna pe tron şi face totul pentru a scăpa de cei care-i stau în cale: îl ucide pe prinţul moştenitor legitim şi o exilează pe regină. Ştiind că viaţa fiicei ei este în primejdie, regina încearcă s-o trimită într-un loc sigur, dar asasinii sunt pe urmele ei. Barca pe care se află copila şi dădaca ei ia foc, dar mica prinţesă reuşeşte să supravieţuiască şi ajunge în Japonia, pe o corabie de negustori. Jungmyung creşte printre oamenii de rând, dându-se drept băiat ca să se poată angaja într-o mină de sulf, apoi ajunge negustor ambulant. Visul ei arzător este să se întoarcă acasă şi să se răzbune pe omul care i-a nimicit familia. Cu ajutorul lui Hong Joo-won, care face parte dintr-o delegație venită din Coreea în Japonia, reușește să se întoarcă în ţara ei natală şi să se angajeze la un birou ministerial – tot deghizată în bărbat, fără a-şi dezvălui încă identitatea. De ea se îndrăgosteşte nu doar Joo-won, ci şi prietenul cel mai bun al acestuia, fiul unei bogate familii de nobili.

Între timp, Gwanghae, regele uzurpator, a fost detronat după 10 ani de domnie şi, în urma unei revolte, pe tronul dinastiei Joseon a urcat regele Injo. Paranoic şi temându-se pentru poziţia sa, acesta află că prinţesa Jungmyung e încă în viaţă şi încearcă şi el s-o elimine. Misiunea tinerei Jungmyung devine tot mai complicată, ea încercând să-şi recapete statutul la curtea regală, riscând în permanenţă să-şi piardă viaţa în jocurile periculoase ale puterii.

„Titlul este ironic. „Splendid Politics' ne spune povestea întunecată și tumultuoasă a politicii duse de dinastia Joseon, explorează aviditatea imensă a omului pentru putere. Aspectul interesant al acestei drame este că dezbate ce fel de lider ar trebui să fie regele și ce tip de persoană ar trebui să fie implicată în politica unui stat', a declarat regizorul serialului, Kim Sang-ho.

Cea care îi dă viaţă lui Jungmyung este actriţa Lee Yeon-hee (29 de ani), care a mai fost văzută pe micile noastre ecrane în serialele „Împăratul mării' şi „Împotriva sorţii'.

 

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare