Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

TVR 1 și TVR 2 difuzează fazele superioare ale Campionatului European de Fotbal U21. Programul complet al transmisiunilor

de Redactia Tvmania

În perioada 31 mai-6 iunie, TVR 1 și TVR 2 transmit în direct și în exclusivitate fazele superioare ale Campionatului European de Fotbal U21, desfășurat în Ungaria şi Slovenia. Cei mai promițători tineri din fotbalul european își dispută titlul de campioni.

I-am admirat, i-am încurajat, am stat cu sufletul la gură în timpul meciurilor din grupe. Reprezentativele europene de tineret s-au întâlnit în primul turneu cu 16 echipe. Dar ce e mai bun abia de acum începe! Cei mai buni jucători, cele mai tari faze, cele mai disputate partide urmează în perioada 31 mai – 6 iunie, când au loc fazele superioare ale Campionatului European EURO U21. Săptămâna de foc a fotbalului european este în exclusivitate la TVR 1 și TVR 2, meciurile fiind comentate de Marian Olaianos și Emil Hossu-Longin, „vocile” echipei U21.

Franța, Italia, Germania, Spania, Danemarca, Portugalia, Țările de Jos și Croația sunt țările rămase în competiție. Vom vedea dacă Spania va reuși să-și mențină titlul de campioană sau dacă Germania, echipa care a scos elevii lui Adrian Mutu din competiție în luna martie, va reuși să-și ia revanșa, după ce a fost învinsă de spanioli în finala din 2019.

„Sunt cele mai bune echipe de tineret ale continentului, faza finală e foarte echilibrată și vom vedea meciuri spectaculoase, mai ales că sunt prezenți fotbaliști deja consacrați, cu cote extraordinare. Franța are o combinație explozivă de talent, încredere și calitate atletică. Antrenorul Sylvain Ripoll e fericit cu cei 23 de fotbaliști de top, a căror cotă de piață este de peste o jumătate de miliard de euro. Fără probleme, lotul U-21 al ”Cocoșilor” poate emite pretenții la semifinale chiar la Campionatul European de seniori”, spune jurnalistul TVR Emil Hossu-Longin.

Programul complet al transmisiunilor

Microbiștii pot vedea transmisiunile în direct ale partidelor din fazele superioare ale Campionatului European EURO U21 după cum urmează:

•       Sferturi de Finală:
–       luni, 31 mai, ora 19.00, Țările de Jos – Franța, la TVR 1, comentează Marian Olaianos
–       luni, 31 mai, ora 19.00, Spania – Croația, la TVR 2, comentează Emil Hossu-Longin
–       luni, 31 mai, ora 22.00, Portugalia – Italia, la TVR 1, comentează Marian Olaianos
–       luni, 31 mai, ora 22.00, Danemarca – Germania, la TVR 2, comentează Emil Hossu-Longin

•       Semifinale:
–       joi, 3 iunie, ora 19.00, Semifinala 1, la TVR 1, comentează Marian Olaianos
–       joi, 3 iunie, ora 22.00, Semifinala 2, la TVR 1, comentează Marian Olaianos

•       Finala: duminică, 6 iunie, ora 22.00, la TVR 2, comentează Marian Olaianos și Emil Hossu-Longin

Marile competiții sportive sunt la TVR! După Campionatul European de Fotbal U21 din Ungaria şi Slovenia, TVR oferă telespectatorilor săi, în exclusivitate, în perioada 23 iulie – 8 august 2021, Jocurile Olimpice de la Tokyo, ediția cu numărul treizeci și doi a Jocurilor Olimpice de vară, cel mai mare eveniment multi-sportiv mondial. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te