; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Godunov tvr 1

TVR 1 difuzează serialul „Godunov”, un fel de „Urzeala tronurilor” la curtea primului țar al Rusiei

19 June 2021

Nouă producție rusească „Godunov', din 2018, se vede în premieră la TVR 1 de miercuri, 23 iunie. Serialul are două sezoane, a câte opt episoade, și spune povestea celebrului personaj istoric care-a ajuns dintr-un simplu șambelan pe tronul lui Ivan cel Groaznic.

 

Rusia secolului al XVI-lea, pe vremea în care Ivan al IV-lea (Serghei Makovetski) devenea primul cneaz moscovit care s-a autointitulat „țar'. Acesta devenea în același timp și „cel Groaznic' din cauza „mâinii de fier' cu care-și conducea țara, execuțiilor pe care le comanda la cel mai mic firicel de împotrivire din partea aristocrației și poate și din cauza ideii (care a rezistat cu succes până în zilele noastre) de a face din Siberia locul perfect pentru a-și exila inamicii.

Alături de el, gata să-l ajute la orice, mai întâi ca șambelan, apoi ca șef al gărzilor de la palat, din ce în ce mai indispensabil, este tot timpul tânărul și fermecătorul Boris Godunov (Serghei Bezrukov). Descendent al unei vechi familii de nobili tătari, acum scăpătați, lui Godunov îi lipsește educația, dar compensează din plin prin elocvență, prezență plăcută, ambiție, egoism și o nemăsurată dragoste pentru putere, pentru care este gata să facă orice. Pe drumul spre tronul Rusiei a pornit de la munca de jos, devenind mâna dreaptă a țarului Ivan cel Groaznic, căruia i-a fost întotdeauna alături, inclusiv atunci când conducătorul Rusiei și-a ucis într-un acces de furie necontrolată moștenitorul la tron.

 

Costumele și decorurile sunt deosebite

„Godunov' reface parcursul personajului istoric Boris Godunov (1551 – 1605), cel care a condus Rusia din 1584, mai întâi ca regent al țarului Fiodor I, fiul handicapat al lui Ivan cel Groaznic, și apoi ca țar până la moartea sa neașteptată din aprilie 1605.

Producătorii s-au străduit să refacă toată opulența costumelor epocii și a decorurilor, multe scene fiind filmate chiar în locațiile originale. Nici spectacolul mâncării nu a fost lăsat deoparte, serialul oferind un adevărat festin vizual al bucătăriei rusești medievale.

Și chiar dacă subiectul plasează producția în sferele înalte ale puterii, co-regizorul Timur Alpatov (care-a realizat serialul alături de Alexei Andrianov) e de părere că: „Este un serial despre poporul rus, despre sufletul rus și noi am încercat să dezvăluim acest suflet prin fiecare scenă', aflăm de pe blogul Tea at Trianon.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare