27 august 1916. În urma unui ultimatum, „acum ori niciodată”, România intra în Primul Război Mondial, de partea Antantei, mobilizând peste 800.000 de soldati şi ofiţeri. Frontul larg de 1.500 km pe care era dispusă armata română, lipsa unei ofensive a aliaţilor pe frontul de la Salonic şi o colaborare dificilă cu trupele ruse au dus, însă, la un rezultat dezastruos. Înfrângerea a fost prima dintr-o serie de multe pierderi cauzate de mari erori. Împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial este marcată, la TVR, prin două Ediţii speciale ale Ştirilor TVR, difuzate vineri, 26 august, de la ora 19.00, respectiv duminică, 28 august, de la 12.00, la TVR 1 şi TVR+. De asemenea, telespectatorii vor putea vedea, în cadrul tuturor jurnalelor de ştiri, materiale filmate de la manifestările dedicate acestui eveniment, din Bucureşti şi din ţară.
Mihai Constantin este gazdă pentru Ediţia specială de vineri seară, difuzată înainte de Telejurnal, program ce cuprinde atât dezbateri în studioul TVR, cât şi transmisiuni în direct de la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde se va afla jurnalistul TVR Adelin Petrişor. Ceremonia se va desfăşura pe esplanada Palatului Cercului Militar, în prezenţa unor oficialităţi, dar şi a publicului larg şi va include un moment în care vor fi citite numele eroilor căzuţi în război. În Studioul 11 al Televiziunii Române se vor afla, alături de Mihai Constantin, istoricul militar Petre Otu, de la Institutul pentru studii politice de apărare şi istorie militară din cadrul MApN, precum şi colonelul în rezervă Dorin Petruţ, rănit în Irak în anul 2007, într-un atac asupra bazei în care îşi desfăşura activitatea.
Pe 28 august, la prânz, Radu Tudor ne aşteaptă în acelaşi studio TVR pentru o altă Ediţie specială dedicată centenarului Primului Război Mondial, avându-l ca partener, pe teren, pe Florian Petrică, aflat în Parcul Carol din Capitală. Istoricul militar Florin Şperlea va discuta cu Radu Tudor în platou, iar în Parcul Carol, jurnalistul TVR va sta de vorbă cu Diana Gheorghiţă, specialist din partea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, respectiv colonelul în retragere Eugeniu Vasiliu, veteran de război în vârstă de 94 de ani, care a luptat la Oarba de Mureş, a fost rănit în al Doilea Război Mondial şi a fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de cavaler. Telespectatorii TVR 1 vor putea asista la defilarea Gărzii de Onoare, intonarea Imnului României, slujba de pomenire a eroilor, alocuţiunile preşedintelui şi premierului României, depunerile de coroane, întâlnirea preşedintelui ţării cu veteranii de război.
Pe lângă ştiri şi reportaje de la cele două evenimente menţionate, Ştirile TVR prezintă, în cadrul emisiunilor informative din acest sfârşit de săptămână, materiale de la ceremonia ce va avea loc la Catedrala Curtea de Argeş, cu alocuţiunile oficialilor Preşedinţiei, Guvernului şi administraţiei locale, imagini de la ceremonia din Cimitirul eroilor şi evocarea momentului traversării trecătorilor peste munţi.
Şi tot în aceste zile marcate de împlinirea celor 100 de ani de la intrarea României în război, TVR 1 difuzează, pe 26 august, de la ora 17.15, documentarul Tunurile din august (THE GUNS OF AUGUST, SUA, 1965), în regia lui Nathan Kroll şi avându-l ca povestitor pe actorul american Fritz Weaver.
Documentarul are la bază cartea cu acelaşi titlu scrisă de Barbara W. Tuchman, carte premiată în 1963 cu Premiul Pulitzer. Producţia se doreşte o reconstituire a Primului Război Mondial, începând cu înmormântarea regelui Eduard al VII-lea al Marii Britanii şi până la Tratatul de la Versailles, cu ajutorul imaginilor de arhivă. În documentar apar: Arhiducele Franz Ferdinand, Winston Churchill, Georges Clemenceau, împăratul Francisc Iosif etc.