Homepage  / Ultimul număr

Turismul underground

Turismul underground

de Redactia Tvmania

Fiecare statie sau linie a Metroului din Londra (London Underground) spune povestea unei epoci, iar orice calatorie devine o experienta culturala si turistica.

Ideea de a se construi o retea de cale ferata subterana in Londra a fost pentru prima data luata in considerare in preajma anului 1830, la numai 26 de ani dupa ce inginerul Richard Trevithick a realizat prima locomotiva cu aburi. Initiativa, futurista pentru acele vremuri, a venit ca o posibila rezolvare a problemei aglomeratiei din capitala Marii Britanii, cunoscuta pentru strazile sale inguste. Proiectul a fost amanat timp de mai multi ani din cauza lipsei de fonduri, pana cand Charles Pearson, care era avocat consultant la City of London Corporation, a convins conducerea institutiei sa finanteze constructia metroului in 1859. Astfel, lucrarile au demarat un an mai tarziu, sub conducerea inginerului John Fowler. Din pacate, Pearson nu a trait sa vada prima linie terminata. Metropolitan Railway, cum se numea pe atunci prima linie, a inceput sa functioneze la 10 ianuarie 1863, iar treptat a fost extinsa, ajungand ca, in 1880, sa transporte peste 40 de milioane de calatori anual.

Marele buncar
Deoarece, in primele stagii de dezvoltare, metroul a fost extins de firme private, se ajunsese ca, la finele secolului al XIX-lea, fiecare linie de metrou sa fie operata de o companie diferita. Acest lucru provoca multe neplaceri, pasagerii fiind nevoiti sa iasa la suprafata pentru a schimba o linie cu alta. In 1902 insa, magnatul american Charles Yerkes a cumparat majoritatea companiilor private, consolidandu-le intr-una singura. Insa sistemul de transport subteran a castigat aprecierea totala a londonezilor atunci cand, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, statiile sale au servit ca buncare pe timpul raidurilor aeriene.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton