Tudor Giurgiu despre „Parking”: „Mi s-a părut important să vorbesc despre ce simt oamenii care pleacă”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Tudor Giurgiu: Emoțiile pe care mi le-a trezit. Romanul lui Marin m-a trecut prin toate stările: melancolie, nostalgie, iubire. M-a făcut să vreau să mă teleportez în sudul Spaniei, în Andaluzia, în peisajele uscate descrise în carte. Am fost ghidat de senzații, de emoții, nu neapărat de o construcție epică. De cum am terminat de citit mi-am pus întrebarea “cum ar fi să încerc o ecranizare?” tocmai pentru că mi s-a părut o provocare mare să găsesc o formă de a re-crea în film emoțiile care pe mine m-au încercat citind cartea. Mă bucur că, împreună cu Marin, am reușit să ducem la bun sfârșit un scenariu care, deși mult diferit de substanța epică a cărtii, păstrează mult din atmosfera și spiritul din paginile „Apropierii”.

TVmania: De ce tocmai romanul „Apropierea”, al lui Marin Mălaicu-Hondrari? Ce te-a atras la carte?

Tudor Giurgiu: E justă observația. Au fost filme foarte legate de realități trăite în anii 90 sau 2000. Am simțit de multe ori nevoia de a mă întoarce în timp, de a revizita întîmplări și momente istorice peste care fie am trecut prea ușor, fie nu am reușit în timp să le găsesc o explicație. Fiecare film pe care l-am făcut e în bună măsură o călătorie în care încerc să descifrez rosturi și destine.

TVmania: „Legături bolnăvicioase”, „Despre oameni și melci”, „De ce eu?” – sunt filmele tale ancorate foare mult în actualitate sau e numai o părere subiectivă?

Tudor Giurgiu: Într-o bună măsură. E clar că o componentă importantă a filmului este faptul că Adrian este un emigrant român, mi s-a părut important să vorbesc despre ce simt oamenii care pleacă și care stau departe de familie, într-o țară cu totul nouă, unde se simt în permanență outsideri. Atunci când am povestit cu Marin despre experiența lui, m-a impresionat mărturisirea lui că un emigrant trăiește mereu cu sentimentul că va eșua, că orice ar face nu poate câștiga. Am încercat să redau acest seniment de izolare, de teamă, de nesiguranță, de confuzie și poate chiar de pierdere a propriei identități. Totuși într-o mare măsură filmul e unul despre dragoste, despre șansă, despre (re)descoperire. E un film despre personaje aflate în criză care se agață disperat unele de altele. Fiecare caută fericirea sau caută marea iubire. Într-o mare de singurătăți.

TVmania: În ce măsură „Parking” este un film despre emigranți?

Tudor Giurgiu: Am avut în cap să plec în SUA. Am fost la o bursă în 1998 și m-am îndrăgostit de New York, de Seattle. Cred că dacă nu urma în viața mea super-experiența numită Atomic TV, post de muzică unde am lucrat de la începuturile lui, care m-a format ca regizor de videoclipuri și unde am avut șansa unor întâlniri profesionale extraordinare, probabil că aș fi plecat pentru că în țară nu se întîmplau prea multe lucruri la vremea aia.

TVmania: Te-a bântuit vreodată gândul de a-ți părăsi definitiv țara? (Și, dacă da, ce te-a oprit?)

Tudor Giurgiu: Cartea ne-a adus aproape. Am citit în presă mai multe recenzii despre ea, imediat ce a apărut în 2010 și am vrut neapărat să îl cunosc pe scriitor. M-a fascinat din start lumea acelui poet care emigrează în Spania și acceptă să trăiască în condiții mizere doar pentru că vrea să învețe limba spaniolă, nu neapărat pentru bani. Mi s-a părut un pretext fantastic pentru un film. L-am întâlnit aici la Cluj, am povestit, am aflat mai multe despre povestea lui personală și așa a început totul.

TVmania: Îl cunoșteai pe scriitor sau v-ați împrietenit pe „marginea” cărții adaptând-o pentru scenariu?

Tudor Giurgiu: Nu, n-a fost vorba de scântei, cel puțin nu la modul acesta. Sclipiri, poate. 🙂 Am lucrat foarte bine împreună, mai ales că practic e un film inspirat mai mult din viața și opera lui Marin Mălaicu-Hondrari, decât o ecranizare a unei singure cărți. Cel mai dificil a fost să agreăm ce anume vom păstra din „Apropierea”, era clar că nu vom putea folosi tot. Dar am fost în armonie în ceea ce privește produsul final.

TVmania: Cine a avut ultimul cuvânt în scrierea scenariului, Tudor Giurgiu sau Marin Mălaicu-Hondrari? A fost vreun moment în care au „ieșit scântei”?

Tudor Giurgiu: Mi-a fost teamă la început, pentru că era o experiență total nouă pentru mine. Înțeleg spaniola, dar am un vocabular limitat și intuiam că vor fi și probleme de comunicare. Din fericire însă, am avut o echipă extraordinară, ne-am sudat și legat din prima, Marius Panduru (operatorul filmului) a fost și el imediat adoptat și iubit de echipa sa de tehnicieni, așa că nu am simțit deloc că făceam un film între străini. La finalul filmărilor, ne era parcă greu să mai plecăm înapoi…

TVmania: Ați filmat în mare parte în Spania, cu distribuție internațională. Cum a fost să lucrezi în altă țară?

Tudor Giurgiu: Prima mare surpriză a fost că la casting au venit mari actori ai cinema-ului spaniol. A fost Emma Suárez, imediat după succesul ei în „Julieta” lui Almodóvar, sau Javier Guttierez sau Maria Leon. M-am întâlnit și cu Leonor Watling, o altă actriță excelentă din filme mai vechi ale lui Almodóvar, probabil că tuturor li s-a părut un proiect cumva inedit, cu un regizor care vine din Est. Finalmente, am ales să lucrez cu doi actori solizi, cu o experiență de teatru și film remarcabilă (Ariadna Gil și Luis Bermejo), dar marea descoperire a fost Belén Cuesta, un autentic star în momentul de față în Spania. Deși a făcut în mare parte comedii și filme mai „ușoare”, Belén e o actriță cu resurse impresionante. La probe, mi s-a părut că există o chimie extraordinară între ea și Mihai Smarandache, personajul principal, așa că nu am ezitat să o iau în film. Am fost efectiv norocos că am putut lucra cu actori atât de înzestrați și dedicați proiectului.

TVmania: Ai în film actori spanioli foarte bine cotați. A fost greu de convins să facă parte din distribuție?

Tudor Giurgiu: L-am anunțat pe Mihai Smarandache că va face rolul cu mai puțin de o lună înainte de a începe filmările, timp în care trebuia să învețe spaniolă, să își învețe replicile și să fie în stare să ducă și repetițiile făcute cu actorii spanioli. Am avut însă noroc, Mihai nu e numai un actor excelent, dar are și un talent extraordinar la limbi străine, este un tip versatil și, în fine, sensibil și fragil precum personajul din film.

TVmania: Ai mai lucrat cu Mihai Smarandache în „De ce eu?”. De ce l-ai ales acum pentru rolul Adrian?

Tudor Giurgiu: Am stat două luni în Spania, din care am filmat mai bine de 7 săptămâni. Și am mai filmat și o săptămână în România, dar în zile împrăștiate pe parcursul câtorva luni.

TVmania: Cât timp au durat filmările?

Tudor Giurgiu: Nu am filmat într-un platou construit, ci chiar într-un parking autentic, respectiv parkingul de la periferia Cordobei unde a trăit și a muncit în 2002, Marin Mălaicu-Hondrari, autorul romanului „Apropierea”, care a inspirat scenariul filmului.

TVmania: Ați filmat chiar într-o parcare adevărată sau tot platoul a fost aranjat special pentru film?

Tudor Giurgiu: Nu știu exact, e un parking masiv. Sunt acolo zeci de mașini. Pe timp de noapte acolo este amenajată o parcare autentică pentru tiruri. Cât despre mașinile incediate… au fost vreo 3 în total.

TVmania: Știi câte mașini ai avut pe platou? Și câte au fost incendiate?

Tudor Giurgiu: Cel mai complicat de filmat a fost, fără discuție, reconstituirea petrecerilor de pe plajele spaniole în timpul Noche de San Juan (Noaptea de Sânziene de la noi). Ar fi trebuit să filmăm vara dar, amânând startul din varii cauze, am ajuns să filmăm într-un frig maxim niște secvențe unde actorii trebuiau să se simtă cât mai în largul lor. În plus, vântul bătea îngrozitor, a mai și plouat și, atunci când am crezut că am scăpat de toate, am fost obligați de maree să ne tot mutăm cu aparatele și baza dinspre larg spre țărm, altfel ne lua apa pe sus.

TVmania: Care a fost cea mai mare provocare pe platouri?

Tudor Giurgiu: Au văzut filmul la Cluj și au fost impresionați, au vibrat emoțional la povestea poetului din film și au înțeles în fine rostul multor secvențe introduse suplimentar pe perioada filmărilor. Din păcate, au rămas pe dinafară multe secvențe filmate la Cordoba în parking dar era imposibil să folosim tot ce am filmat.