Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Tudor Giurgiu

Tudor Giurgiu deschide Seara Filmului Românesc de la Anonimul

25 July 2012

Pelicula Despre oameni şi melci', cel de-al doilea lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, va deschide Seara Filmului Românesc programată pe 7 august la festivalul Anonimul.

Publicul din Sfântu Gheorghe îi va revedea astfel pe actorii Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu şi Valeria Seciu, alături de francezul Jean François Stevenin şi de fiul său, Robinson.

Stevenin a jucat în filmele unor regizori precum François Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard şi se află la prima apariţie într-un film românesc.

Despre oameni şi melci' e povestea unui grup de muncitori care lucrează într-o fabrică aflată în faliment, în România de la începutul anilor ‘90. Totul se schimbă când unul dintre băieţi găseşte o soluţie inedită menită să-i salveze colegii de la şomaj şi să scoată uzina din faliment.

Scenariul îi aparţine jurnalistului Ionuţ Teianu, iar Vlaicu Golcea a compus coloana sonoră a coproducţiei româno-franceze (Libra Film şi Agat Films) care va avea premiera în cinematografe pe 14 septembrie.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare