Homepage  / Știri

Tudor Chirilă şi-a lansat prima carte, „Exerciţii de echilibru”

Tudor Chirilă şi-a lansat prima carte, „Exerciţii de echilibru”

de Redactia Tvmania

Cântăreţul Tudor Chirilă (38 de ani) a adunat într-un volum scrieri de pe blogul personal (tudorchirila.blogspot.com), lansând prima lui carte, „Exerciţii de echilibru”, la Târgul Internaţional Gaudeamus, care a avut loc la Bucureşti între 21 şi 25 noiembrie.

La lansare au fost prezenţi, pe lângă fanii lui Chirilă, şi invitaţii Cristian Tudor Popescu şi Florin Iaru.

„Ca să scrii o carte de sine stătătoare ar însemna să ai ceva foarte important de spus. Cartea mea nu este un roman. Nu m-am gândit atât de serios la scris. Blogul ăsta a început dintr-o joacă şi, uşor-uşor, a căpătat o dimensiune foarte mare, fiind o perioadă în care am scris zi de zi, ca un fel de exerciţiu de jurnalism. Ideea cu blogul a fost că, la un moment dat, aş putea să scriu, să mă lansez în proza serios şi nu invers, adică nu am vrut să scriu un roman şi am scris un blog. Dar publicul a avut un mare rol, pentru că am avut confirmări de la toţi şi feedback şi nu am avut decât să scriu în continuare. Aşa că am continuat să scriu, să scriu şi, după cinci ani, am adunat foarte mult material”, a spus Chirilă pentru Mediafax.

Cântăreţul va avea un concert live, cu trupa Vama, pe 29 noiembrie, la Hard Rock Cafe.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton