Homepage  / Vedete româneşti

Tudor Chirilă, reacție după dezvăluirile făcute de Viorica Vodă. „Profesorii de actorie fac avansuri studentelor”

Tudor Chirilă, reacție după dezvăluirile făcute de Viorica Vodă. „Profesorii de actorie fac avansuri studentelor”

de Roxana Mirea,

Tudor Chirilă a avut o primă reacție după ce actrița Viorica Vodă a vorbit pe scenă, la Premiile Gopo 2022, despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică și în lumea teatrului din România.

Tudor Chirilă, după dezvăluirirle făcute de Viorica Vodă

Unul dintre momentele importante din cadrul Galei Premiilor Gopo, ediția 2022, a fost cel în care filmul „Filantropica”, care a împlinit anul acesta 20 de ani de la lansare, a fost omagiat. Viorica Vodă, cea care a interpretat-o în film pe Diana, tânăra de care se îndrăgostește personajul principal, a vorbit cu lacrimi în ochi despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă după apariția sa.

Tudor Chirilă a avut o primă reacție după dezvăluirile făcute de Viorica Vodă și a scris un mesaj pe Facebook în care a spus că este un moment bun de a vorbi despre faptul că există profesori în facultățile de teatru care fac avansuri studentelor.

Poate că e un moment bun să vorbim despre facultățile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor sau în care profesori titulari la catedră se ocupă cu “pregătirea” pentru facultate. Poate ar fi momentul să vorbim și despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă în virtutea unor exerciții de “actorie” care chipurile au rolul de a dezinhiba. (Cunosc un caz real a cărui poveste am aflat-o direct de la victimă care într-un final a reușit să schimbe școala) Da’ probabil că ne-ar pune pe toți la punct una care așteaptă un Ferrari de la vânătorul vieții ei, mașină pentru care el va fi scutit de rușinoasele drumuri la Mega Image”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

„Condiționarea ascensiunii la favoruri sexuale e de notorietate”

Cineva i-a scris lui Tudor Chirilă că nu doar în facultățile de teatru se întâmplă astfel de abuzuri. „Doar în treatru? Ce, e un domeniu predestinat? În mai toate domeniile în care unii au puterea sau se simt puternici, fac abuz… în diferite moduri.”

Actorul a răspuns și a scris într-un comentariu că, în teatru, „condiționarea ascensiunii la favoruri sexuale e de notorietate”. În plus, a precizat că el este doar actor și că vorbește pe seama a ceea ce a dezvăluit Viorica Vodă.

În teatru, condiționarea ascensiunii la favoruri sexuale e de notorietate. Dar o notorietate îngropată sub tăcere. Eu sunt actor, nu contabil și vorbesc legat de domeniul în care activez ca o consecință a evenimentului de aseară”, a scris Tudor Chirilă în secțiunea de comentarii.

În plus, actor a promis că va reveni cu detalii despre cazul expus de el.

„În cazul expus de mine, nu am acordul să dau nume. Dar am să scriu curând despre asta.”

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton