Homepage  / Cinema / Vedete româneşti

Tudor Chirilă, într-un thriller american. Ce alți actori români mai joacă în „April X”, o producție filmată în țara noastră

Tudor Chirilă, într-un thriller american. Ce alți actori români mai joacă în „April X”, o producție filmată în țara noastră
14

de Cătălina Matei,

Dincolo de show-ul de la Pro TV, „Vocea României”, admiratorii lui Tudor Chirilă vor avea ocazia să-l vadă pe actor într-o producție americană, ce se va lansa în curând. „April X” este un thriller filmat în urmă cu un an în țara noastră și din a cărui distribuție fac parte foarte mulți actori români cunoscuți.

Tudor Chirilă, într-un thriller american

Cu mai multe apariții în producțiile străine de-a lungul timpului, Tudor Chirilă are parte de un nou rol, într-un thriller american SF. Producția se numește „April X”, iar regia este semnată de Michel K. Parandi. Potrivit descrierii de pe IMDB, povestea filmului are loc în viitorul apropiat și îi are în primplan pe gemenii Bax (Connor Storrie) și April (Lilly Krug). Când April dispare, Bax caută în fiecare colț întunecat al peisajului urban post-sovietic încercând să o găsească, însă ajunge în pragul nebuniei.

Din distribuție face parte și Tudor Chirilă care îl interpretează pe Tetris, proabil personajul negativ principal. Alături de el, regăsim și alte nume din industria cinematografică românescă: Șerban Pavlu, Iulian Postelnicu, Andreea Vasile, Daniela Nane, dar și Marius Chivu, cel care îl interpretează pe Nicu Rață în serialul „Las Fierbinți”.

Miss World România joacă în thrillerul „April X”

Totodată, printre românii care joacă în producția americană se află și Lavinia Postolache, cea care a câștigat titlul „Miss World România” în 2010. De altfel, ea se regăsește și în caseta tehnică a filmului ca producător executiv.

Din postările sale pe Instagram, reiese că „April X” a fost filmat anul trecut în România, în București mai precis. Multe secvențe s-au tras în Centrul Vechi și într-un club din Capitală.

April-X-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Stabilită în Statele Unite din 2009, câştigătoare a titlului de Miss World România în 2010 şi absolventă a New York Film Academy, piteşteanca Lavinia Postolache a jucat în mai multe producții străine, printre care „The Neon Demon“ și „Babylon”.

Lavinia-Postolache-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 14

Lavinia Postolache este partenera multimilionarului francez Jimmy Esebag, președintele Americas Licensing Holding Group și acționar al Elite Modeling, potrivit Unica.ro. Cuplul are împreună un copil și trăiește o viață de lux între Los Angeles și alte destinații exotice. Relația lor a început în 2015, iar povestea lor de dragoste este una de basm modern, plină de strălucire și momente memorabile.

Foto: Instagram / Lavinia Postolache

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton