Homepage  / Vedete româneşti

Tudor Chirilă, impresionat de „Adolescence”, serialul momentului de la Netflix. „Te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri”

Tudor Chirilă, impresionat de „Adolescence”, serialul momentului de la Netflix. „Te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri”
10

de Roxana Mirea,

Serialul „Adolescence” a devenit un fenomen mondial pe Netflix, iar impactul său a stârnit numeroase reacții. Tudor Chirilă a scris pe Facebook un mesaj amplu despre influența rețelelor sociale asupra adolescenților și despre dificultățile cu care se confruntă părinții în era digitală. Artistul a mărturisit că producția l-a impresionat profund și consideră că ar trebui inclusă în pregătirea profesorilor pentru a înțelege mai bine realitatea tinerilor de azi. 

Tudor Chirilă, impresionat de serialul „Adolescence”  

Serialul „Adolescence” / „Adolescență coruptă”, disponibil pe Netflix, a devenit un adevărat fenomen mondial în doar câteva zile. Povestea captivantă a unui băiat de 13 ani acuzat de uciderea unei colege a stârnit numeroase reacții, iar una dintre cele mai puternice vine din partea lui Tudor Chirilă. Artistul a scris pe Facebook un mesaj amplu în care analizează impactul rețelelor sociale asupra adolescenților și rolul părinților și al sistemului de educație în formarea tinerilor. 

„”De unde să știu eu ce e bine și ce e rău dacă ai mei mi-au pus în mână telefonul de la cinci ani?”   

Asta a fost replica unui adolescent de 16 ani la o tabără de teatru organizată de festivalul Ideo Ideis, acum câțiva ani.    

Era o tabără în care tinerii lucrau cu traineri (actori, regizori) și la finalul sesiunii prezentau un spectacol.   

Eu și alți câțiva colegi actori eram un soi de mentori cu care ei vorbeau despre teatru și devenire profesională la sfârșitul zilelor de repetiții.  

La un moment dat, am avut o discuție cu o fată care a făcut un gag foarte drăguț și care se termina cu ea căzând într-o mică piscină gonflabilă, din cele pentru copii. I-am zis că ar trebui să-l posteze pe Instagram. A făcut ochii mari și mi-a zis „cum să fac așa ceva?”  

– Păi, mi se pare amuzant și bine realizat, e o scenetă comică. De, ce nu, am zis?   

– Păi, nu vreau să mă judece lumea pentru asta, cum să apar așa? O să râdă de mine.   

– Păi, nu asta e și ideea?   

A refuzat ideea și discutând am înțeles că ea avea convingerea că publicul ei își formase despre ea o anumită imagine pe care trebuia dacă nu s-o întrețină, măcar să nu o schimbe. Exista posibilitatea ca cei care o urmăreau să râdă de ea, s-o considere superficială, uncool sau mai știu eu ce. Mi-a spus că are 2000 de urmăritori.   

Am întrebat-o de ce ar conta atât de mult niște oameni pe care nu îi cunoaște personal? De ce părerea lor ar fi atât de importantă pentru ea? Chiar dacă nu am primit o explicație logică sau coerentă am înțeles că raportarea la social media este cosmic diferită față de generația noastră, care s-a născut cu telefonul cu fir și două ore de program la televizor.   

Tot în acea tabără am înțeles că sunt adolescenți care detestă social media pentru că sunt obligați să se ridice la un standard impus de grup, de anturaj. Dacă nu te aliniezi acestor standarde ești exclus, dacă ești diferit cumva de ce se postează, de tipul de umor, dacă nu participi la conversațiile și trendurile grupului ești exclus.   

Ea ne-a povestit despre bullying-ul la care a fost supusă pe grupul de whatsapp din motive de vestimentație și neparticipare. Și te afectează, ne-a zis, dacă vrei să supraviețuiești în liceu trebuie să fii ca ei, cu ei. Dacă ești diferit în vreun fel trebuie s-o ții pentru tine.   

Nu cred că putem aprecia în mod obiectiv prăpastia creată între generațiile delimitate de apariția rețelelor sociale. Am impresia că părinții de azi orbecăie cu niște lanterne într-un tunel”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.  

Adolescence-netflix (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Tudor Chirilă, despre Adolescence 

Tudor Chirilă și-a exprimat apoi părerea despre Adolescence, subliniind impactul pe care l-a avut asupra lui și importanța pe care ar trebui să o aibă acest serial în înțelegerea relației dintre tineri, familie și educație. 

„Am scris textul ăsta pentru că pe mine (și nu cred că doar pe mine) m-a cam dărâmat serialu’ ăsta de care vorbește toată lumea, „Adolescence”. 

Pentru că te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri și pentru că în jungla asta care se numește parenting nu are cum să existe doar un mod de a ieși la liman, nu există soluții colective, însă există o luptă care trebuie dusă cu orice preț (și care acum are niște dușmani uriași și invizibili): aceea de a nu pierde legătura cu copilul tău.  

Responsabilitatea formării unui adult nu se poate atribui doar familiei și bunului ei mers. Sistemul de educație este în egală măsură responsabil. Filmul ăsta ar trebui să fie parte din modulul pedagogic de pregătire al profesorilor pentru că felul în care școala și elevii sunt afectați de tehnologie și consecințele ei în materie de repere e fără precedent și „Adolescence” este și despre asta”, și-a încheiat artistul mesajul.  

Adolescență coruptă, un serial de succes la Netflix 

Cu un început extrem de dramatic, arestarea unui elev de treisprezece ani, Jamie Miller (debutantul Owen Cooper), acuzat de uciderea unei colege de școală, miniseria Netflix „Adolescență coruptă” / „Adolescence” explorează pe larg circumstanțele acestei fapte greu de imaginat, contextul, mentalitățile și obiceiurile anturajului victimei și acuzatului, elevi la o școală britanică obișnuită. 

Un alt atu al acestei miniserii britanice este realizarea ireproșabilă, de la scenariul consistent și concentrat la regia atentă la detalii microscopice și la jocul strălucit al actorilor. De la Eddie și Manda Miller (Christine Tremarco), părinții puștiului arestat în trombă de o întreagă echipă de polițiști, la sora lui, Lisa (Amelie Pease), și ea o adolescentă, devenită ținta oprobiului școlii, la polițistul Luke Bascombe (Ashley Walters), bântuit, în ciuda experienței sale, de cazul pe care îl investighează și la profesoara care îi conduce pe polițiști prin școală, toți asistă, stupefiați, la o stare de fapt inacceptabilă, care reprezintă oglinda înfiorătoare a lumii de azi. 

Sursa foto: Netflix, Facebook

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton