Homepage  / Știri

Trupa Zero a lansat o piesă pentru fetele materialiste

Trupa Zero a lansat o piesă pentru fetele materialiste

de Redactia Tvmania

Alex, Laur, Papu şi Vlad, cei patru membri ai Trupei Zero, au trăit tot felul de experienţe neplăcute cu domnişoarele pe care le-au cunoscut de-a lungul vremii, aşa că s-au gândit să lanseze o piesă nouă, intitulată “Plouă cu bani”:

Cei patru artişti sunt dezamăgiţi de faptul că romantismul a cam dispărut în ziua de azi, iar fetele sunt interesate mai mult să pună mâna pe bărbaţi generoşi cu maşini scumpe şi conturi grase în bancă.

Din acest motiv, băieţii din band-ul de la “Happy Hour” au lansat single-ul “Plouă cu bani”, care spune exact povestea “acelui băiat fără bani care se îndrăgosteşte iremediabil de o “fată materialistă”.

Alex Pişcunov, toboşarul trupei, a trăit pe propria-i piele avansurile unei domnişoare, impresionate în mod special de automobilul lui.

“Îmi placea o tipă foarte mult şi tot încercam să o invit în oraş, dar primeam refuzuri, mai mult sau mai puţin politicos. Ne-am întâlnit din întâmplare la o petrecere, iar într-o seară am mers spre parcare împreună. Am fost surprins să văd reacţia ei după ce a văzut maşina pe care o conduceam, una scumpă, de altfel. A doua zi am primit un telefon prin care mă întreba dacă mai rămâne valabilă invitaţia. Am fost dezamăgit de superficialitatea ei, parca devenise o altă fată în ochii mei. Adio romantism! Fetele din ziua de azi sunt interesate de portofel”, spune Alex.

Noua piesă a trupei Zero, “Plouă cu bani”, a fost produsă împreună cu băieţii de la Deepside Deejays şi o puteţi asculta aici:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton