Celebra trupă suedeză s-a reunit după o pauză de şapte ani, a scos un album nou-nouţ, “Charm School”, şi le va face o mare bucurie fanilor români, pe 30 mai, la Zone Arena din Capitală. Pentru mulţi dintre cei născuţi înainte de a doua jumătate a anilor ’80, Roxette a furnizat coloana sonoră pentru primul dans, primele idile adolescentine şi, în general, acele câteva momente esenţiale ale tinereţii.