Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Finala 4

Freakquency a câştigat finala „România Dansează”

20 May 2013

Dupã şase ediţii de preselecţii, în care cei mai buni dansatori din România s-au întrecut în numere de dans spectaculoase şi trei semifinale încãrcate de emoţie şi pasiune pentru dans, asearã „România Dansează' şi-a desemnat câştigãtorul.

Finala a adus în faţa juriului şi a telespectatorilor 12 numere senzaţionale de dans, iar publicul a decis: trupa Freakquency merită trofeul şi marele premiu de 50.000 de euro.

Mihai Bendeac a avut o premoniţie: imediat dupã ce şi-au terminat numărul, fiind şi ultima reprezentaţie din concurs, actorul a exclamat: „Cred cã aţi câştigat <>!' În momentul anunţării votului, Bendeac şi CRBL au fugit către scenă pentru a-i îmbrăţişa!

Sunt profesionişti în ale dansului, chiar dacă unul e absolvent de “Finanţe – Bănci”, unul e designer şi altul psiholog. “Freakquency” este una dintre cele mai vechi trupe de breakdance din România, extrem de bine pregătită, care a participat de-a lungul timpului la foarte multe concursuri de gen, inclusiv la un Campionat Mondial, alături de CRBL.

Dacă etapa preselecţiilor nu le-a dat mari bătăi de cap băieţilor, pentru semifinalele „România Dansează' s-au pregătit foarte mult. Au uimit juriul şi publicul cu un număr excepţional, o fuziune între dans contemporan şi street, executat în întuneric, pentru un efect maxim.

Pentru marea finală, ei au pregătit un număr inspirat dintr-un joc cu roboţi. Cu foarte multe efecte speciale, elemente de luptă transpuse într-o coregrafie originală şi un robot autentic, care să întregeascã tabloul, trupa „Freakquency' a electrizat nu doar juriul, ci şi pe telespectatori, care i-au desemnat marii câştigătorii ai primului sezon „România Dansează'.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare