"Trump vs Harris: Este Europa în siguranță?" – Documentarul care analizează impactul potențial al noului lider al Statelor Unite asupra Europei va fi difuzat pe PRO TV în noaptea alegerilor din SUA.
de Redactia Tvmania,
"Trump vs Harris: Este Europa în siguranță?" – Documentarul care analizează impactul potențial al noului lider al Statelor Unite asupra Europei va fi difuzat pe PRO TV în noaptea alegerilor din SUA.
Marți, 5 noiembrie, cetățenii americani își aleg președintele, iar atenția globală va fi concentrată asupra acestui eveniment crucial, care va influența întreaga lume. De la ora 0.00, PRO TV va difuza documentarul „Trump vs Harris: Este Europa în siguranță?”, care explorează problema securității europene în contextul alegerii noului președinte al Statelor Unite.
Documentarul include o serie de interviuri date de apropiații lui Donald Trump și ai Kamalei Harris, ce au scopul de a oferi informații valoroase privind perspectivele și abordările fiecăruia dintre candidați.
Cei intervievați sunt istoricul și autorul Niall Ferguson, numit recent unul dintre cei 100 cei mai influenți oameni din lume; Generalul Wesley Clark, fost Comandant Suprem Aliat al NATO, ce a încheiat cu succes conflictul din Balcani și vizitează frecvent Kievul; ambasadorul John Bolton, fost consilier pentru Securitate Națională a SUA în timpul președintelui Trump; Dr. Richard Haas, cel ce a fost mult timp președintele Consiliului pentru Relații Externe și Generalul-maior Paul Hurmuz, fost director adjunct al Serviciului de Informații al NATO, în Bruxelles.
„Specialiștii în politica externă a Americii și un istoric britanic de renume mondial pictează o imagine îngrijorătoare a viitorului securității europene și al NATO”, a spus John M. Florescu, producătorul executiv al producției. „Aceste alegeri din SUA reprezintă un eveniment major. Va fi un duș rece pentru această regiune, indiferent ce candidat va câștiga”. În documentar, istoricul Niall Ferguson afirmă că „marea amenințare pentru Europa este că organizația NATO va fi expusă ca fiind un „tigru de hârtie”.
Documentarul „Trump vs Harris: Este Europa în siguranță?” va fi difuzat la PRO TV, pe 5 noiembrie, de la ora 00:00. Producția este, de asemenea, disponibilă deja pe VOYO.
Citește și: