Trei invingatori, un singur campion

Concluzia unui an de referinta, in care evenimentul Cupei Mondiale a tinut cu sufletul la gura mapamondul, va fi trasa de capitanii si antrenorii celor 202 echipe nationale existente in lume. Consultati de forul mondial al fotbalului, acestia vor decide cine merita sa fie desemnat cel mai bun jucator al lumii in 2006.
Lupta este stransa, iar rezultatul, imprevizibil. Fiecare candidat are argumente imbatabile pentru a pretinde coroana si, in acelasi timp, atarnate de glezne pietrele de moara ale unor esecuri lamentabile sau chiar momente jenante.

Zizou, geniul pustiu
Zinedine Zidane. Un geniu. Fata de Cannavaro are toate avantajele din lume – sclipirea, popularitatea, statutul de erou national in Franta -, dar si un mare handicap: el e invinsul, in timp ce italianul e invingatorul. Ba mai mult, finala Italia-Franta a fost castigata de „squadra azzurra” si datorita lui. Marele Zizou a comis, in prelungirile meciului, un act incalificabil, lovindu-l fara minge, cu capul, pe Materazzi. A fost eliminat, iar „les bleus”, ramasi in zece, n-au mai putut forta victoria. A fost un sfarsit lamentabil al unei cariere prodigioase. Iar FIFA, vajnica luptatoare impotriva rasismului, dar si a violentei in sport, doreste sa evite omagierea unui fotbalist – fie el si Zidane – suspendat pentru lovirea adversarului.

Ronaldinho, omul-spectacol
Ronaldinho. Brazilianul ar fi trebuit sa reprezinte noul idol al fotbalului mondial, vedeta care urma sa preia stafeta de la Zizou cel aflat la apusul carierei. Spre deosebire de rivalii sai, superstarul a fost un anonim exact cand se astepta mai mult de la el. Ronaldinho s-a prezentat la Mondiale, in Germania, stors ca o lamaie. Zdrobit sub asteptarile intregii lumi si epuizat de eforturile unei primaveri glorioase la FC Barcelona, cu care a castigat Liga Campionilor, sud-americanul s-a transformat intr-un anonim pe stadioanele Mondialului. A salvat aparentele in grupa, dar a clacat exact in fata celui pe care-l infrunta si acum: Zinedine Zidane. In sferturile de finala, Franta a castigat de o maniera coplesitoare infruntarea cu Brazilia.
Ronaldinho si-a reluat focul de artificii cu care fascineaza intreaga lume de ceva timp o data cu sosirea toamnei. In campionat sau in Liga Campionilor – nu conteaza unde -, brazilianul da lectii de magie. Goluri senzationale, driblinguri imposibile, pase nascocite parca pe calculator, toate par sa fie la degetul mic al atacantului care trage dupa el Barcelona.

Falanga lui Cannavaro
Fabio Cannavaro. Capitanul campioanei lumii, Italia, s-a dovedit o arma formidabila in mainile antrenorului Marcelo Lippi, a carui poarta a strajuit-o cu atata pricepere incat „squadra” a incasat doar doua goluri, dintre care unul a fost autogol, iar celalalt, din penalty. Cannavaro a fost soldatul in jurul caruia Italia a construit falanga indestructibila de asta-vara. El ramane, in acelasi timp, cu rusinea de a fi jucat atatia ani la Juventus Torino, regina blaturilor din Italia, echipa retrogradata pentru matrapazlacurile cu arbitrii si trucarea meciurilor. N-a rupt gura targului nici la Real Madrid, unde s-a transferat dupa ce „Batrana Doamna” a fost retrogradata in Serie B. Momentul scanteietor din lunga vara fierbinte a turneului care a adus Italiei cel de-al patrulea titlu mondial a fost insa suficient pentru ca pana si francezii, marii invinsi din finala, sa-i acorde „Balonul de Aur”.