Homepage  / Vedete

Trei emisiuni noi, de astăzi, la TVR2

Trei emisiuni noi, de astăzi, la TVR2

de Redactia Tvmania

Sâmbăta aceasta, 8 martie, emisiunile "Jurnal de front" (prezentată de Daniela Zeca Buzura, "Mistere şi conspiraţii" (cu Florin Iaru) şi "Omul cu chitara" (cu Ducu Bertzi şi Cristina Şoloc), dar şi un nou sezon al emisiunii "Drumul succesului" (cu Ema Pendiuc) încep la TVR 2.

Astfel, din 8 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, puteţi urmări Jurnal de front – în care săptămânal moderatoarea Daniela Zeca Buzura provoacă confesini despre profesie, pasiune şi oameni, într-o emisiune mai puţin obişnuită. Protagoniştii acestui talk-show sunt corespondenţi români de linia întâi din zone de risc şi conflict, împreună cu întâmplările lor. Dintre aceştia,  Laurenţiu Diaconu –Colintineanu (Radio France International), Adelin Petrişor sau Cristina Liberis (TVR), Carmen Gavrilă sau Radu Dobriţoiu (Radio România Actualităţi).

În 8 martie, jurnalistul Laurenţiu Diaconu-Colintineanu deschide seria de confesiuni chiar cu cele mai recente manifestaţii din Ucraina, de la Kiev.

Florin Iaru

Tot din 8 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 19.00, scriitorul Florin Iaru vă provoacă să descifraţi, împreună, cele mai incitante Mistere şi conspiraţii, enigme ale culturii naţionale sau internaţionale. Florin Iaru va moderea două echipe, alcătuite din oameni de cultură şi specialişti, care încearcă să desluşească de ce parte înclină mai mult balanţa controversei. Seria misterelor va fi deschisă în 8 martie, cu încercarea de a elucida enigma referitoare la marea noastră artistă Maria Tănase: a fost sau nu agent secret?

Ducu & Cristina

Din 9 martie, în fiecare duminică, de la ora 16.00, Ducu Bretzi este Omul cu chitara – cel care aduce la TVR 2 cea mai nouă emisiune muzicală de divertisment. Alături de Cristina Şoloc, artistul îşi propune să ofere telespectatorilor, pentru o oră, atmosfera caldă a şuetelor cu amintiri şi întâmplări din lumea muzicii folk. Muzica sufletului, poezie pe accorduri calde, poveşti folk spuse la gura sobei de către artişti consacraţi ai genului sau tineri care s-au afirmat în ultimii ani.

Prima ediţie va fi una specială, de Ziua Femeii, în care invitate de onoare vor fi Zoia Alecu, Alina Manole şi Maria Gheorghiu.

Ema Pendiuc

Alături de aceste trei noi emisiuni, în programul TVR 2 revine, Ema Pendiuc cu un nou sezon al emisiunii Drumul succesului. Astfel, în 8 martie, de la ora 10.00, ea vă prezintă povestea tânărului regizor, Radu Apostol, care se bucură de un real succes. El a ales teatrul educaţional şi social drept mijloc de comunicare cu copiii aflaţi în situaţii de risc.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton