Încă puțin și așteptarea va lua sfârșit pentru fanii celebrului serial „Urzeala Tronurilor / Games of Thrones” care abia așteaptă să umrmărească spin-off-ul „House of the Dragon”. Producătorii au dat publicității unui nou trailer oficial al producției cu o lună înainte de premiera pe HBO Max.
Noi imagini din mult așteptatul „House of the Dragon” au fost lansate recent prin intermediul unui nou trailer oficial al seriei spin-off. În doar 16 ore de la publicarea lui pe contul de YouTube al celor de la HBO Max, s-au strâns aproape 5 milioane de vizualizări.
Trailerul începe cu actorul Matt Smith – care îl interpretează pe prințul Daemon Targaryen, fratele mai mic al regeluilui Viserys – rostind solemn: „Războiul este în desfîșurare”, înainte ca în imagini să apară un dragon uriaș care se învârte pe cer. Iar prințul continuă: „Visul a fost mai clar decât o amintire. Când am auzit zgomotul copitelor, cu tunete, scuturi care se zboară și săbii care țiuiau, mi-am așezat moștenitorul pe tronul de fier și toți dragonii au urlat ca unul”.
Acțiunea serialului „House of the Dragon” este plasată cu 200 de ani înainte de cea prezentată în „Urzeala Tronurilor / Game of Thrones” și spune povestea Casei Targaryen, sub conducerea regelui Viserys I.
Din distribuție, pe lângă Matt Smith, mai fac parte Paddy Considine, Emma D’Arcy, Rhys Ifans, Olivia Cooke, Fabien Frankel, Steve Toussaint, Eve Best, Sonoya Mizuno.
Când începe „House of the Dragon”
Seria „House of the Dragon” va avea premiera pe HBO și HBO Max pe 21 august în SUA, iar în România fanii vor putea urmări serialul din 22 august.
Cine sunt principalele personaje din „House of the Dragon”
Paddy Considine este regele Viserys Targaryen, ales de lorzii din Westeros la conducerea regatului, ca urmaș al regelui Jaehaerys Targaryen, la Marele Consiliu de la Harrenhal. Un om blând, cald și decent, Viserys vrea să ducă mai departe moștenirea bunicului său. Însă, nu întotdeauna oamenii buni se pot dovedi și regi mari.
Matt Smith este prințul Daemon Targaryen, fratele mai mic al regelui Viserys și moștenitor al tronului. Inegalabil luptător și călăreț de dragoni, Daemon are adevăratul sânge de dragon. Dar se spune că atunci când se naște un Targaryen, zeii dau cu banul…
Olivia Cooke este Alicent Hightower, fiica lui Otto Hightower, Mâna Regelui, și cea mai plăcută femeie din cele Șapte Regate. A crescut la Red Keep, aproape de rege și cercul său intim, și dovedește nu doar o eleganță aparte, ci și o perspicacitate politică de invidiat.
Emma D’Arcy este Prințesa Rhaenyra Targaryen, primul copil al regelui, cu sânge pur Valyrian, călăreață de dragoni. Mulți ar spune că Rhaenyra s-a născut cu toate avantajele din lume, însă nu s-a născut bărbat.
Steve Toussaint este Lordul Corlys Velaryon, „Șarpele Mării”. Lord al Casei Velaryon, cu o descendență Valyrian la fel de veche ca a casei Targaryen, devenit cunoscut drept „Șarpele Mării”, cel mai important aventurier nautic din istoria Westeros, Lord Corlys și-a consolidat o poziție politică de invidiat, cu mai multe bogății decât Casa Lannister și cu cea mai mare flotă din lume.
Eve Best este prințesa Rhaenys Targaryen, călăreață de dragoni, soția lordului Corlys Velaryon, supranumită și „regina care n-a fost” – pentru că, deși ar fi trebuit să moștenească tronul, acesta a fost încredințat de către Marele Consiliu vărului ei, Viserys, pentru simplul motiv că era bărbat.
Fabien Frankel este Ser Criston Cole, descendent din Dorne, fiul unui gardian al Lordului de Blackhaven. Cole nu are pretenții la pământuri sau titluri, tot ce are mai prețios sunt onoarea și iscusința în mânuirea sabiei.
Sonoya Mizuno este Mysaria, sosită în Westeros fără nicio avere, vândută de mai multe ori decât își amintește. Ar fi putut ceda oricând, însă n-a renunțat nicio secundă și a devenit cel mai de încredere și neașteptat aliat al lui Daemon Targaryen, moștenitorul tronului.
Rhys Ifans este Otto Hightower, Mâna Regelui. Ser Otto își servește cu credință regele și ținutul. Vede o mare amenințare la adresa regatului în persoana lui Daemon, frate al regelui și moștenitor al tronului.
Mai precis, în ultimul sezon din „Urzeala Tronurilor / Game of Thrones”, Jon Snow și-a dat seama de adevărata sa identitate și că ar putea fi un moștenitor al Tronului de Fier. Seria s-a încheiat cu exilul său din Westeros, în timp ce călărește în Pădurea Bântuită cu Ghost pentru a începe o nouă viață.