; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Trailer fast furios 9

Trailer nou pentru Fast&Furious 9. Când se lansează filmul

15 April 2021

Universal Pictures a lansat un nou trailer pentru Fast&Furious 9, care urmează să fie lansat în cinematografele din Statele Unite pe 25 iunie 2021, după ce premiera filmului va avea loc în mai, în Coreea de Sud.

Saga lansată în urmă cu 20 de ani va mai avea încă două pelicule, Fast&Furious 11 fiind ultimul film, care va încheia seria ce a înregistrat, până acum, încasări de peste 6 miliarde de dolari.

Din distribuția filmului care va fi lansat peste două luni fac parte Charlize Theron, Vin Diesel, John Cena, Helen Mirren, Amber Sienna, Michelle Rodriguez și Jordana Brewster. Dintre numele noi, John Cena va interpreta rolul fratelui mai mic al lui Dom, Jakob, drept unul dintre cei mai periculoși asasini din lume. Acesta va face echipă cu Cipher, personaj interpretat de Charlize Theron, personaj negativ pe care-l știm din Fate of the Furious (Fast&Furious 8).

Un alt personaj care se întoarce, desi se credea că a murit la finalul peliculei Tokyo Drift, este Han Lue, interpretat de Sung Kang.

Probabil cel mai interesant e faptul că în Iute și Furios 9, acțiunea se va desfășura 'pe cer', deoarece în film apar și mașini zburătoare. Scenele din trailer nu sunt, totuși, foarte interesante.

   

 Vezi galeria foto >

Criticii de film care au văzut deja trailerul comentează că 'mașina-rachetă' care apare în câteva secvențe la finalul clipului de promovare, par că fac parte dintr-un proiect al unor elevi care le-au construit folosind bandă adezivă.

Trailer Fast&Furious 9

 

Fast & Furious este o serie de filme de acțiune unde la bază sunt cursele ilegale, spargerile și jafurile. Produs de Universal Studios, seria începe în 2001 cu filmul Furios și iute. Seria a devenit cea mai vândută franciză a studioului Universal Studios, conform Wikipedia.

Cele 8 filme Fast&Furious lansate până acum sunt:

  • Furios și iute (2001)
  • Mai furios, mai iute (2003)
  • Furios și iute: Tokyo Drift (2006)
  • Furios și iute 4: Piese originale (2009)
  • Furios și iute în viteza a 5-a (2011)
  • Furios și iute 6 (2013)
  • Furios și iute 7 (2015)
  • Furios și iute 8 (2017)

Pe 25 iunie va fi lansat Fast&Furious 9, iar franciza se va încheia după difuzarea celui de-al 11-lea film din această serie cinematografică.

În 2019 a fost lansat Furios și iute: Hobbs & Shaw, o peliculă separată, în care Dwayne Johnson și Jason Statham devin protagoniști, reluându-și rolurile lui Luke Hobbs și Deckard Shaw. 

Primul trailer Fast&Furious 9

Primul trailer a părții 9 a blockbuster-ului Fast&Furious (Furios și Iute) a apărut în ianuarie 2020.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare