Amânat de nenumărate ori din cauza pandemiei și așteptat cu sufletul la gură de fani, cel mai recent film din seria Bond are un trailer final, recent dat publicității, cu un conținut special, scrie imdb.com.
de Andreea Hentea,
Amânat de nenumărate ori din cauza pandemiei și așteptat cu sufletul la gură de fani, cel mai recent film din seria Bond are un trailer final, recent dat publicității, cu un conținut special, scrie imdb.com.
După atâta așteptare, este stabilit că vom vedea „Nu e vreme de murit” / „No Time to Die”, cel mai recent film din seria Bond, pe 1 octombrie. Până atunci, însă, trailerul final al filmului este, în primul rând, o evocare a câtorva dintre cele mai reușite momente ale lui Daniel Craig pe post de James Bond în toată seria și un rămas-bun al întregii echipe față de acesta. Trailerul ne arată secvențe începând de la „Casino Royale” (2006), primul film în care James Bond a fost jucat de Daniel Craig, continuă cu „007: Partea lui de consolare” / „Quantum of Solace” (2008), trece prin „007: Coordonata Skyfall” / „Skyfall” (2012), prin „Spectre” (2015) și ajunge la acest nou „Nu e vreme de murit” / „No Time to Die” (2021).
Acesta este ultimul film din serie în care James Bond a fost interpretat de actorul britanic de 53 de ani, despre care toți colegii din echipă au spus că „este cel mai reușit James Bond dintre toți”. De la regizorul Cary Joji Fukunaga până la partenerii din film ai lui Daniel Craig – Ben Wishaw, Rami Malek, Lashana Lynch -, toți au spus că Daniel Craig și-a nuanțat foarte mult personajul, adăugându-i celebrului agent 007 neașteptate accente de umanitate. Alături de ei, în „Nu e vreme de murit” îi vom mai vedea pe Léa Seydoux în rolul lui Madeleine Swann, pe Christoph Waltz în rolul diabolicului Ernst Stavro Blofeld, pe Ralph Fiennes (în rolul lui M, superiorul ierarhic al lui Bond), pe Jeffrey Wright în rolul lui Felix Leiter, vechiul prieten al lui Bond din CIA, care îl provoacă să accepte o ultimă misiune, pe frumoasa Ana de Armas în rolul Palomei, o agentă care îi vine în ajutor lui Bond și pe Naomie Harris în rolul devotatei Moneypenny.
Desigur, fanii s-au întrebat în ce fel se va despărți filmul „Nu e vreme de murit” de protagonistul său, dacă scenariul semnat de Neal Purvis, Robert Wade, Cary Joji Fukunaga și Phoebe Waller-Bridge îl va ucide pe Bond sau îl va lăsa să se retragă liniștit la pensie. În mod sigur, trailerul nu dezvăluie asemenea detaliu și nu avem șanse să îl aflăm până la premieră. „Nu e vreme de murit” se va lansa în Marea Britanie pe 30 septembrie, în Statele Unite pe 8 octombrie, iar în România îl vom vedea pe ecrane începând cu 1 octombrie.