; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Selena_The_Series_EN_PRE_MAIN_VERTICAL copy 1

Totul despre serialul „Selena”, producția Netflix despre povestea cântăreței Selena Quintanilla

08 December 2020

Din 4 decembrie, Netflix difuzează serialul „Selena', povestea aparte al cântăreței Selena Quintanilla, supranumită „regina muzicii tejano' și dispărută exact când lumea o plăcea mai mult. 

 

De la vocea ieșită din comun la muzicalitate și charismă, Selena Quintanilla (jucată de Christian Marie Serratos) a fost un copil diferit de cei din jur. Talentul său a ajutat-o să cucerească publicul, dar prețul succesului ei a fost dureros de mare. 

 

Început precoce

 

Noul serial Netflix urmărește, în nouă episoade, acest destin ieșit din comun. Mezina unei familii de imigranți mexicani din Texas, născută pe 16 aprilie 1971, Selena Quintanilla-Pérez a început să cânte la șase ani. Tatăl ei, Abraham Quintanilla (Ricardo Chavira), a înființat o trupă în care fetița a devenit solistă, care a cântat în restaurantul familiei, pe stradă, la nunți, târguri și petreceri. La cincisprezece ani Selena a înregistrat primul album și a fost retrasă de la școală de tatăl ei, ca să meargă în turnee. După un an și-a lansat al doilea album, ajungând în atenția publicului ca interpretă tejano (gen ce îmbină elemente din muzica mexicană, europeană și nord-americană). Au urmat trofeul „Cântăreața anului', la Premiile muzicale tejano din 1987, contractul semnat cu președintele secțiunii latino a Sony Music, care a văzut-o în ea pe „următoarea Gloria Estéfan' și concertele grandioase din Texas. În 1988 l-a cunoscut pe muzicianul Chris Pérez, cu care s-a căsătorit după patru ani. De la lansarea albumului „Ven Conmigo' până la premiul Grammy din 1993, Selena s-a bucurat de un succes crescând. La începutul anului 1995, familia Quintanilla a descoperit că Yolanda Saldívar, președinta fan-clubului din Texas al Selenei, sustrăgea bani. Când Selena i-a cerut socoteală într-o cameră de hotel, aceasta a împușcat-o mortal. Avea 23 de ani. 

 

La început a fost un film

 

În 1997, filmul „Selena', regizat de Gregory Nava, elogia scurta viață și cariera fulminantă a Selenei, lansând-o pe Jennifer Lopez , o altă viitoare vedetă a muzicii latino. Inițial, rolul Selenei (pentru care au venit la audiții peste 20.000 de persoane) i-a fost oferit Salmei Hayek, care l-a refuzat. Distribuirea portoricanei Jennifer Lopez în rolul vedetei mexicane a stârnit inițial dezaprobări, dar filmul a fost susținut, în final, chiar de fanii Selenei, a cărei voce a fost păstrată pe coloana sonoră. Jennifer Lopez a fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un film muzical / comedie, iar rolul Selenei a transformat-o peste noapte în vedetă. Talentata actriță mexicano-americană Seidy López (care o joacă pe mama Selenei în noul serial Netflix) a interpretat-o în film pe Deborah, prietena cântăreței. 

 

Un final șocant

Moartea prematură a Selenei, în plin succes, pe 31 martie 1995, a șocat lumea. Selena a fost numită „Madonna mexicană', posturile de radio din Texas au transmis muzica ei non-stop, iar la înmormântarea sa au participat peste 60.000 de persoane. Revista „People' i-a dedicat grupajul „Selena 1971-1995, Her Life in Pictures', iar George W. Bush, pe atunci guvernator al statului Texas, a declarat ziua ei de naștere, 16 aprilie, „ziua Selena'. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare