Serialul „Glee” îşi respectă pe deplin promisiunea din titlu. Veselia este omniprezentă în scenariul care îmbină, cu schepsis, melodii noi şi vechi cu aventurile şcolare ale unor adolescenţi şi ale profesorilor lor.
Serialul „Glee” îşi respectă pe deplin promisiunea din titlu. Veselia este omniprezentă în scenariul care îmbină, cu schepsis, melodii noi şi vechi cu aventurile şcolare ale unor adolescenţi şi ale profesorilor lor.
Parte a noului val de producţii muzicale, serialul „Glee” a plecat acasă în luna ianuarie cu un Glob de Aur şi un premiu Scrren Actors Guild, care îi validează priza la public şi critica de film. Succesul producţiei difuzate de postul american de televiziune Fox şi aflate abia la prima serie (începută pe 19 mai 2009) nu este, însă, ceva nou. Ratingul mediu al serialului nu este spectaculos: primele 13 episoade difuzate până acum au adunat, în medie, 7,4 milioane de telespecatori, producţia poziţionându-se în primele cinci locuri pe slotul său orar. Dar fanii pe care i-a atras sunt activi nevoie-mare.
Se autointitulează „gleeks” (un joc de cuvinte ce combină „glee”/„veselie” cu „geek”/„tocilar”), producţia are deja propria pagină pe Facebook şi MySpace şi este unul dintre cele mai discutate seriale pe Twitter. Pe YouTube se găsesc din abundenţă filmuleţe-tribut postate de iubitorii producţiei, în care aceştia recreează numerele muzicale din serial.
Producătorii „Glee” au observat tendinţa şi n-au stat degeaba: au inclus pe coloana sonoră a serialului versiuni instrumentale ale unora din cântecele de pe YouTube. Postul Fox a profitat de succesul serialului muzical şi au semnat un contract cu iTunes, prin care cântecele din fiecare episod pot fi downloadate, contra cost, de pe acest site. Deja primul album cu melodiile cântate de actori („Glee: The Music, Volume 1”) s-a vândut ca pâinea caldă de la lansare din noiembrie 2009 (a obţinut discul de aur în SUA, vânzându-se peste 500.000 de bucăţi). Volumul doi a apărut în magazine pe 8 decembrie.
Cu ce te prinde
Gândiţi-vă la „Glee” ca la „Liceul muzical”, dar cu un simţ al umorului ascuţit şi cu numere muzicale captivante. Acţiunea are loc în liceul fictiv William McKinley din oraşul Lima (Ohio) şi se concentrează pe corul şcolii (Clubul Glee). Ambiţios să reînvie gloria clubului, profesorul de spaniolă Will Schuester (Matthew Morrison) preia conducerea şi organizează preselecţii. La care se prezintă doar câţiva elevi: ambiţioasa Rachel (Lea Michele), care se impune ca vedeta corului; flamboaiantul homosexual Kurt (Chris Colfer); Mercedes (Amber Riley), o divă afro-americană; chitaristul paraplegic Artie (Kevin McHale); Tina (Jenna Ushkowitz), coreana bâlbâită. Cei cinci liceeni devin rapid ţinta miştourilor celorlalţi elevi, dar – treptat – profesorul Schuester recrutează noi membri, ca sportivii Finn (Cory Monteith) şi Puck (Mark Salling) sau trei fete din echipa de majorete, în frunte cu iubita lui Finn, Quinn (Dianna Agron).
Dinamica show-ului se echilibrează îmbinând numerele muzicale pline de pasiune (actorii au fost aleşi direct de pe Broadway sau au dat probe de dans şi muzică înainte de a primi rolul) cu poveştile şi tensiunile şcolare. Antrenoarea majoretelor, Sue Sylvester (Jane Lynch), urăşte Clubul Glee şi ar face orice pentru a-l desfiinţa. Lynch o portretizează excelent: este acră, plină de răutate, poartă mereu un trening şi are oricând într-o mână o halteră şi în cealaltă o băutură energizantă. Consiliera şcolii, Emma Pillsbury (Jayma Mays), este obsedată de microbi (îşi curăţă fiecare bob de strugure, înainte de a-l mânca, cu un şerveţel umed) şi îndrăgostită de Will, care e căsătorit cu Terri (Jessalyn Gilsig).
Muzica
Melodiile care sunt cântate, atât de captivant, de membrii Clubului Glee, sunt cover-uri ale unor cântece celebre, noi sau vechi. Companiile de discuri au acceptat cu uşurinţă folosirea melodiilor, Madonna şi compozitorul Billy Joel şi-au oferit toate creaţiile. Iar creatorul Ryan Murphy (părintele serialului „Prietenie pe muchie de cuţit”) plănuieşte să facă un episod numai cu creaţii originale primite de la diverşi compozitori americani. Cântecele din fiecare episod sunt selectate de Murphy, înregistrate de actori cu 6-8 săptămâni înainte de filmări, iar aceştia fac playback pe platouri. Fiecare episod costă minim trei milioane de dolari şi este realizat după cam zece zile de filmări.
Succesul serialului este garantat şi pe viitor: în episoadele viitoare ar putea apărea şi vedete ca Jennifer Lopez (în rolul unei chelneriţe), Madonna (căreia i se va dedica un episod întreg), Olivia Newton-John şi Adam Lambert (care s-a plasat pe locul doi în al optulea sezon al concursului „Americna Idol”).