Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dragoste de garda

Tot ce trebuie să știi despre telenovela „Dragoste de gardă”, difuzată de Pro 2

27 July 2020

Livia Brito și Daniel Arenas sunt interpreții rolurilor principale din „Dragoste de gardă', o telenovelă mexicană produsă de Televisa, care a început pe 16 iulie la Pro 2

 

Ce trebuie să știți în primul rând despre noul titlu din grila Pro 2: este un fel de „Anatomia lui Grey', adică un serial cu doctori, varianta telenovelă mexicană (rețeta nu e nouă și a fost încercată peste tot în lume – turcii au propriul „Dr. House', de exemplu). Dar e o telenovelă mexicană de rit nou – cu mai puține episoade, cu personaje un pic mai credibile (protagonista nu mai e o Cenușăreasă), cu ceva scene de sex foarte comentate în Mexic la momentul difuzării. 

Producătorul poveștii este un nume celebru în domeniu, José Alberto Castro, responsabil pentru titluri Televisa foarte cunoscute, precum „Rubi' (2004), „Teresa' (2010-2011) sau „Putere și pasiune' (2015-2016). Castro declara, înainte de premiera mexicană de la „Dragoste de gardă', din noiembrie 2019, că a ales povestea ca răspuns la îndemnul șefului Televisa, de a revalorifica profesia de doctor.

 

Despre ce e vorba în „Dragoste de gardă'

 

Într-un mare spital mexican, în timpul unei urgențe, directorul instituției, doctorul Lara (Jorge Ortiz de Pinedo), refuză internarea unui pacient, motiv pentru care își pierde slujba după ce familia acestuia îl dă în judecată. Pentru postul de director, rămas liber, încep să se înfrunte doctorul Gonzalo Olmedo (José Elías Moreno), un renumit neurochirug, și doctorul René Castillo (Rodrigo Murray), directorul administrativ, un personaj negativ, coruptibil, implicat în tot felul de afaceri necurate. Pe fundalul războiului surd dintre cei doi, se desfășoară și aventurile sentimentale a trei doctori, Regina Villaseñor (Livia Brito), David Paredes (Daniel Arenas) și Arturo Molina (Rodolfo Salas), dar și alte fire narative.

 

Despre eroina sa, medic de Urgență, actrița Livia Brito declara înainte de premieră, citată de elsoldelcentro.com.mx, că :

 

„Regina Villaseñor e o femeie puternică, empatică și curajoasă' și că îi face plăcere să o interpreteze. „Înainte omoram oameni', explica ea pentru aceeași sursă, referindu-se la rolul din telenovela ei anterioară, „Lasă-mă să zbor', „La Piloto' în original, difuzată de asemenea de Pro 2, „acum îi salvez ca parte a jurământului pe care l-am depus ca doctor'.

 

 Filmările la „Dragoste de gardă' au fost ca o terapie pentru Brito (33 de ani), potrivit propriilor declarații: actrița de origine cubaneză s-a întors la muncă în vara lui 2019, la câteva luni după o despărțire foarte mediatizată, de cântărețul Said El Caballero, pe care l-a părăsit după trei ani de relație atunci când a găsit dovezi că el o înșela cu bărbați. De atunci, Brito nu s-a mai afișat cu alt bărbat.

 

Și Daniel Arenas (41 de ani) a vorbit cu plăcere despre rolul său din „Dragoste de gardă', David Parede, un doctor rebel, căruia nu-i pasă de protocoale când vine vorba de viața pacienților săi. Actor cu o carieră de aproape 20 de ani, Arenas a detaliat cum visul său în copilărie era să se facă doctor, după exemplul tatălui său: 

 

„Tatăl meu a fost școala mea, exemplul de urmat. Toată viața l-am văzut dedicându-se profesiei și carierei sale, pacienților săi'. 

 

Și mai există un doctor în familia Arenas, fratele mai mare al actorului, Juan, chiar medic chirurg, care lucrează în Miami. 

 

Se pregătește al doilea sezon 

 

În Mexic, telenovela „Dragoste de gardă' (criticată totuși pentru anumite erori în documentare – de exemplu, un personaj zice că insulina se produce în ficat, în condițiile în care pancreasul o produce) a debutat în noiembrie 2019 și a avut 86 de episoade, terminându-se în martie. Imediat după, producătorul  José Alberto Castro a anunțat, citat de laverdadnoticias.com, că povestea va continua cu sezonul 2, în 2021.

 

Mai merită menționat faptul că „Medicos, linea de vida' a primit nu mai puțin de 17 nominalizări la Premiile TVyNovelas 2020, competiție care premiază cele mai îndrăgite telenovele Televisa, de la cea mai bună telenovelă până la cel mai bun actor în rol negativ sau cea mai îndrăgită pereche. Doar că gala, ce trebuia să aibă loc la sfârșitul lui martie, a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus și încă nu se știe când anume va avea loc. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare