Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Bitter Lands 3

Tot ce știm despre sezonul 3 din „Mă numesc Züleyha”

22 July 2020

Serialul turcesc „Mă numesc Züleyha', în original „Bir Zanlamar Çukurova', tocmai s-a terminat la Kanal D, dar fanii români ai poveștii mai au de așteptat mult și bine pentru a vedea cum continuă povestea: în Turcia, echipa abia începe lucrul la sezonul 3.

 

Toată echipa, în frunte cu actorii din rolurile principale: Hilal Altınbilek (Züleyha în serial), Uğur Güneş (Yılmaz), Murat Ünalmış (Demir), Vahide Perçin (Hünkar), urmează să reia munca la serial pe 5 august, la Adana, în zona Çukurova, acolo unde au loc filmările.

 

Mai întâi, scrie diziseti.tv, echipa are de filmat ultimele 7 episoade din sezonul 2 propriu-zis (episoadele 64-70), care s-a terminat în primăvară mai devreme decât era prevăzut, din cauza pandemiei de coronavirus. Abia apoi povestea se va muta la sezonul 3. Indiferent de numărătoare, că e vorba de restul sezonului 2 sau deja de sezonul 3, noile episoade sunt programate să înceapă la postul turcesc ATV, potrivit aceleiași surse, după jumătatea lui septembrie (în serile de joi, dacă nu se schimbă nimic).

Pentru noile episoade, producătorii au de gestionat două provocări: una este păstrarea întregii echipe în siguranță pe timp de pandemie (iar o măsură ar fi că actorii și oamenii din stafful tehnic fac periodic teste de coronavirus și încearcă să lucreze într-un mediu izolat), a doua ține de temperaturile ridicate: în august și septembrie e foarte cald în zona Adana, ceea ce va complica munca tuturor.

Și ar mai fi o problemă: în Turcia, criticii au reproșat că, pe finalul sezonului 2, povestea din „Mă numesc Züleyha' a trenat și că scenariul ar trebui, pe mai departe, să mărească un pic ritmul de acțiune, dar și să aducă personaje noi, scrie televizyongazetesi.com. Ceea ce se va și întâmpla, de altfel: actrița Nazan Kesal, adică doamna Fazilet din serialul recent difuzat de Pro 2, „Fiicele doamnei Fazilet', este așteptată la Adana să se alăture echipei. Rolul ei va fi cel al unei femei de condiție bună, care ar urma să aibă grijă de copiii lui Demir (acestea sunt doar speculații ale presei din Turcia, informațiile nu sunt confirmate de producători).

 

De asemenea, actorul Furkan Palali, pe care îl știm din serialele „Dragoste de tată' (Antena 1) și „Camera 309' (Pro 2), se va alătura echipei în noile episoade, scrie tv100.com.

Dacă în Turcia serialul va începe în septembrie, la noi e puțin probabil să ajungă anul acesta, așa că reîntâlnirea la Kanal D cu eroii poveștii se va petrece, în cel mai fericit caz, în primăvara lui 2021.

 

În locul „Mă numesc Züleyha', Kanal D va difuza, din 22 iulie, serialul „Dragoste și secrete', de luni până vineri, de la 20.00.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare