Inspirat de una dintre cele mai de succes serii de jocuri video din toate timpurile, serialul „Fallout”, proaspăt lansat de Prime Video, este o poveste despre ceea ce mai poate deține omenirea într-o lume post-apocaliptică, din care nu i-a mai rămas aproape nimic. Ce atuuri are noul serial și cine sunt vedetele sale.
Tot ce știm despre serialul „Fallout”, lansat foarte recent de Prime Video
Povestea începe în America anilor 1950, la apogeul războiului rece și al „angoasei roșii”. Fostul star de televiziune Cooper Howard (Walton Goggins) joacă un rol de cowboy la o petrecere, când fetița lui, Janey (Teagan Meredith), îi arată un nor în formă de ciupercă apărut la orizont. Unda exploziei nucleare lovește nimicitor, oamenii fug îngroziți spre buncărele antiatomice, iar Howard își ia fetița și gonește pe cal, în speranța că se vor putea salva.
La două secole după această apocalipsă nucleară, oamenii care trăiau pașnic într-un adăpost subteran sunt atacați cu cruzime de locuitorii de la suprafață, conduși de o femeie pe nume Moldaver (Sarita Choudhury). Supraveghetorul buncărului, Hank MacLean (Kyle MacLachlan), este răpit, iar fiica lui, Lucy (Ella Purnell), sfidează ordinele Consiliului și părăsește adăpostul pentru a-l găsi.
Credincioasă în Regula de Aur („Nu le face altora ceea ce nu ai vrea să-ți facă ei ție”), Lucy descoperă, șocată, o lume aridă, dincolo de care se ascund creaturi înspăimântătoare și pericole mortale: gândaci uriași, monștri marini înfiorători, radiații otrăvitoare, fanatici, psihopați și canibali.
Frăția Oțelului, o grupare de războinici, încearcă să controleze acest tărâm cumplit. Frăția este împărțită în Lorzi (care poartă costume avariate în stilul Iron Man), Squires și Aspiranți. Aspirantul Maximus (Aaron Moten) reușește să treacă fraudulos de la statutul de victimă în tabăra Lorzilor, iar misiunea lui este să obțină un cap tăiat care conține un cip pe care și-l dorește Moldaver, dar care este căutat și de Lucy, care speră să ofere cipul în schimbul eliberării tatălui ei.
Printre amenințările ivite din acest haos sunt creaturile numite Ghouls, în special unul dintre ei, un mutant – fără nas – al lui Cooper Howard, un vânător de recompense care trăiește în pustiul apocaliptic de 200 de ani și care vrea să obțină capul pentru el. Acest „The Ghoul” este primul pericol ieșit în calea inocentei Lucy.
Serialul a fost deja lăudat
Produs de celebrii Lisa Joy și Jonathan Nolan (care s-au aflat și în spatele celebrului „Westworld”), serialul cu opt episoade „Fallout” a fost descris, deja, drept „impecabil realizat, inteligent, amuzant și palpitant” de către theguardian.com, care a adăugat că „la fel ca în cazul producției «The Last of Us», nu e obligatoriu să fii fan al seriei de jocuri video ca să te bucuri de serial”.
Aceeași sursă a afirmat că „Geneva Robertson-Dworet și Graham Wagner, co-creatorii producției, combină elementele tradiționale ale post-apocalipsei nucleare cu interpretări semi-ironice ale unor teme proprii anilor ’50, convenții de film comercial și o cantitate de sânge proprie celor mai spectaculoase producții horror”, dar și că „Fallout” este o poveste „cu un ritm perfect, menținut pe tot parcursul său, amuzantă pe alocuri, condusă cu mână sigură și rezervându-ne neașteptate momente de emoție”.
Ce spun vedetele
Serialul îi are în distribuție pe Ella Purnell („Yellowjackets”), Walton Goggins („Justified”), Kyle MacLachlan („Twin Peaks”), Sarita Choudhury („Și uite așa…”), Aaron Moten („Emancipation”) și Moises Arias. Tânăra Ella Purnell a declarat despre eroina ei, Lucy: „Identitatea ei de supraviețuitoare se datorează dorinței și capacității sale de a se adapta atunci când iese la suprafață. Atât jocul, cât și serialul sunt despre alegeri, despre faptul că doar adaptându-te poți să evoluezi, iar Lucy se confruntă cu foarte multe pericole, foarte devreme și devine, treptat, o supraviețuitoare, pe tot parcursul sezonului”.
Walton Goggins, interpretul cowboy-ului Cooper Howard, care se transformă într-un mutant nemilos după războiul nuclear care schimbă totul, a dezvăluit câteva detalii cheie despre personajul său: „Este nemilos. Nu este lipsit de morală, ci doar are propriul său cod moral, este pragmatic, diabolic de arătos, cu un simț al umorului malițios, dar a devenit așa fiindcă a văzut cruzimea omenirii. În anumite privințe, el este marele observator al acestei lumi, care conduce publicul de-a lungul unei experiențe aparte. Este profund cinic și despărțit printr-o adevărată prăpastie de cel care a fost cândva, Cooper Howard. Nu vă pot spune mai multe, dar veți vedea că viziunea lui asupra lumii este suprinzătoare”.
Aaron Moten, care îl joacă pe Maximus, devenit membru al Frăției Oțelului, a dezvăluit relația dintre personajul său și gruparea militară pe care fanii jocului o cunosc foarte bine: „Maximus s-a implicat într-o grupare militară, Frăția Oțelului, dar cred că a făcut-o pentru a se simți mai puternic în cadrul acesteia decât pe cont propriu. Este o adevărată provocare pentru el, care simte că este el însuși doar de unul singur. El vrea și să iasă la suprafață și să salveze lumea”.
De la seria de jocuri video la serial
La rândul său, Jonathan Nolan (care și regizează primele trei episoade din cele opt) a spus: „Am jucat frecvent jocuri video, înainte de-a lucra în televiziune și de-a avea copii, iar «Fallout 3» este unul pe care îl jucam ore întregi și care m-a impresionat foarte mult prin tonul și lumea lui. Așa că am avut o puternică legătură afectivă cu el și mi s-a părut foarte clar, încă de la început, că și Todd (Howard, de la compania Bethesda, care a produs jocul – n.r.) a avut la fel. El a avut mare încredere că vom construi o lume în care oamenii se pot conecta la poveștile pe care le spunem”. Nolan a mai spus că „serialul nu este o adaptare directă a vreunui joc din serie, ci o poveste originală în cadrul universului «Fallout», gândită ca o altă intrare în serie, sperăm în cel mai bun mod”.
Co-producătoarea Lisa Joy (care este și soția lui Jonathan Nolan) a declarat, tot pentru collider.com: „Este o aventură nebunească și amuzantă cum nu ați mai văzut vreodată”.