Homepage  / Știri

Tori Spelling şi Dean McDermott neagă că vor divorţul

Tori Spelling şi Dean McDermott neagă că vor divorţul

de Redactia Tvmania

Actorii Tori Spelling (39 de ani) şi Dean McDermott (46 de ani) se îndreaptă spre un divorţ costisitor (actriţa are o avere de 300 de milioane de dolari), a povestit o sursă pentru revista „Star”, dar purtătorul de cuvânt al blondei a categorisit zvonurile drept „ridicole şi false”, scrie dailymail.co.uk.

Spelling şi McDermott s-au căsătorit în 2006, au patru copii împreună şi „Star” scrie că mariajul nu mai funcţionează ca pe vremuri: ea s-ar teme de ani buni că el o înşală cu două alte femei („E atât de suspicioasă, încât îi urmăreşte emailul şi i-a pus un dispozitiv de urmărire pe telefon. A angajat şi un detectiv particular să-l urmărească!”, spune o sursă), el ar jigni-o (legându-se de greutatea de care Tori nu a reuşit să scape după a patra naştere – „Dean a făcut-o grasă”, explică sursa) şi ar dori un divorţ în care să folosească cei patru copii ca monedă de schimb pentru o parte din avere.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton