Dean McDermott (47 de ani) este acuzat că a avut o aventură de o noapte cu Emily Goodhand, o tânără de 28 de ani, anunţă publicaţia „Us Weekly”.
Dean McDermott (47 de ani) este acuzat că a avut o aventură de o noapte cu Emily Goodhand, o tânără de 28 de ani, anunţă publicaţia „Us Weekly”.
Actorul a cunoscut-o pe Emily Goodhand la începutul acestei luni, în timp ce se afla la Toronto pentru a promova noua sa emisiune, „Chopped Canada”.
„Mi-a spus că sexul lipseşte din mariajul lui cu Tori. L-am crezut”, a povestit tânăra, care a acceptat să-l însoţească pe actor în camera sa de hotel.
Tori Spelling (40 de ani) are patru copii cu Dean McDermott. Purtătorul de cuvânt al cuplului a refuzat să comenteze acuzaţiile.
În schimb, actriţa a postat pe blog o fotografie cu copiii şi următorul mesaj: „Crăciun fericit de la familia McDermott! Încă un an ajunge la final, iar eu nu pot decât să mă simt recunoscătoare pentru tot ce am. Familia mea minunată, prietenii incredibili şi, desigur, voi toţi.”